Doi copii au furat un portofel. E INCREDIBIL ce au făcut cu banii

Doi copii, cu vârste de 10 și 13 ani, sunt cercetați penal după ce au sustras portofelul unei femei din Tulcea, care tocmai ieșise din locuință pentru a duce deșeurile menajere la pubelă.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, jandarmii tulceni au fost sesizați de către o femeie, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la furtul unui portofel.

„Victima, o femeie, în vârstă de 55 de ani, se deplasa pentru a duce deșeurile menajere la pubela din apropierea locuinței, moment în care doi minori, cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani, i-au smuls portofelul pe care îl avea asupra sa, fugind de la fața locului. Femeia a declarat jandarmilor faptul că în portofel se afla suma de 160 lei și mai multe carduri”, au precizat reprezentanţii IJJ Tulcea.

Jandarmii au procedat la cercetarea zonei și la scurt timp au depistat unul dintre minori, o fată în vârstă de 13 ani, care corespundea descrierii făcute de către victimă. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit că aceasta, împreună cu un amic, au profitat de neatenția femeii și au deposedat-o de portofel, după care au mers la un supermarket, de unde au cumpărat mai multe fructe, plătind cu cardul bancar al victimei.

Persoana vătămată și-a recuperat portofelul, suma de 160 lei și celelalte carduri, însă nu și cardul bancar pe care minora nu îl avea asupra sa. În cauză, jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate de organele competente, potrivit TLNews.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel