Doi căței și o pisică, resuscitați de pompieri. Au fost salvați dintr-o casă în flăcări

Alexandru Ichim / 03 feb 2020 / 15:10 Salveaza PDF Comentarii
Foto: ISU Vrancea
Foto: ISU Vrancea

Trei animale au fost salvate de pompieri dintr-o casă în flăcări. Acestea au fost resuscitate de salvatori.

Doi cățeluși și o pisică au fost resuscitați de pompierii vrânceni după ce au fost salvați dintr-o casă cuprinsă de flăcări, din orașul Odobești. Incendiul a izbucnit luni la o gospodărie din orașul Odobești, județul Vrancea, scrie Mediafax. 

Forțele de intervenție au intervenit imediat pentru localizarea și limitarea incendiului care se manifesta la acoperișul unei case, pe 100 de mp.

Totodată, din cauza emoțiilor puternice, proprietara în vârstă de 69 de ani a fost asistată de paramedici și dusă la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Incendiul a fost stins după mai bine de 2 ore


În incendiu au ars circa 100 mp din acoperiș, dar și bunuri din casă. În casă, pompierii au găsit trei cățeluși și o pisică și au salvat animalele. Doi dintre cățeluși și pisica au avut nevoie de resuscitare, deoarece erau intoxicați cu fum.

„Spre fericirea stăpânei necuvântătoarelor, acestea au răspuns pozitiv manevrelor de resuscitare, aflându-se acum în afara oricărui pericol. Femeia, o bunicuță de vreo 69 de ani, le-a mulțumit salvatorilor zicându-le că la necaz singurii care îi stau aproape sunt cei patru prieteni patrupezi. Doar ei îi știu supărările care azi au lăsat-o fără bunurile muncite o viață", anunță pompierii.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25