Dodon vrea să interzică orice curent unionist: "Sunt hâtri românii ăştia"

Descriere foto:

RPreşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon se plânge că procedura de renunţare la cetăţenia română este dificilă.

Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat miercuri seara că nu deputaţii socialişti sunt de vină că nu au renunţat încă la cetăţenia română, ci Bucureştiul, care a impus o procedură extrem de complicată de renunţare la cetăţenie, relatează Independent.md şi Deschide.md.

Dodon, care vrea să interzică orice curent unionist în Republica Moldova deşi are colegi în Partidul Socialist care deţin cetăţenia României, a declarat într-o emisiune la postul TVC21 că România oferă în mod facil cetăţenia, dar procedura de renunţare este anevoioasă.

'Ştiţi câte acte trebuie adunate. Că ei sunt hâtri românii ăştia. Sunt interesanţi fraţii aceştia ai noştri: ca să obţii cetăţenia, ţi-o dau foarte repede, dar ca sa te dezici de ea, trebuie să mergi să strângi tot felul de acte, ca pe timpul sovietic', a spus Dodon, citat de Deschide.md. Dodon a evitat însă să dea un răspuns concret dacă parlamentarii socialişti au depus actele pentru renunţarea la cetăţenia română.

'Eu cred că trebuie de modificat legea şi de spus foarte clar că demnitarii de stat nu au dreptul să aibă cetăţenie dublă', a spus în continuare el. Preşedintele moldovean a precizat că deputaţii socialişti, încă în 2014, înaintea alegerilor parlamentare, au scris câte o cerere pe proprie răspundere că au cetăţenie dublă, română sau rusă, şi şi-au asumat faptul că vor iniţia procedura de renunţare la cetăţeniile străine.

Deputaţi moldoveni, antieuropeni, cu dublă cetăţenie

La ora actuală, şase deputaţi socialişti beneficiază de cetăţenia română şi deci de calitatea de cetăţean european, dar având o poziţie antieuropeană: Alla Dolinţă, Corneliu Furculiţă, Anatolie Labuneţ, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc şi Adrian Lebedinschi, conform unei anchete a portalului Moldovacurata.md.

În aceeaşi emisiune, Dodon s-a declarat convins că fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, va fi declarat persona non-grata în Republica Moldova, adăugând că 'o să-i iasă pe ochi' activitatea unionistă desfăşurată în Republica Moldova. Partidul Socialiştilor ceruse în urmă cu o zi ca Traian Băsescu să fie declarat persona non-grata pe teritoriul Republicii Moldova, într-un comunicat în care a condamnat 'categoric' intenţia fostului preşedinte român de a depune în parlamentul României o iniţiativă legislativă privind unirea cu Republica Moldova, conform Agora.md.

[citeste si]



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.12