Dodon, vizită oficială la Moscova

Bogdan Bolojan / 17 ian 2017 / 16:01 Salveaza PDF Comentarii

Noul președinte al Republicii Moldova, prorusul Igor Dodon, s-a deplasat marți la Moscova pentru prima sa vizită oficială, în timpul căreia va avea o întrevedere cu omologul rus Vladimir Putin și va încerca să 'stabilească un parteneriat strategic' cu Rusia. 

'Poporul moldav speră foarte mult că o nouă etapă va începe în 2017 și că vom putea stabili un parteneriat strategic (cu Rusia) în domenii-cheie', a declarat Dodon la începutul întrevederii cu Putin. 'Din acest motiv am decis ca prima vizită oficială să aibă loc aici, la Moscova', a subliniat președintele Republicii Moldova, potrivit Kremlinului.

Ales în noiembrie președinte al Republicii Moldova — 'această țară săracă, de 3,5 milioane de locuitori, situată între România și Ucraina', explică AFP — Igor Dodon a venit la conducerea țării după trei guverne proeuropene care au demisionat rând pe rând pe fondul crizei politice.

'Republica Moldova este un partener important pentru Rusia în regiune. Din nefericire, știm că în ultimul timp relațiile dintre țările noastre nu au evoluat în cel mai bun mod', și-a exprimat regretul președintele rus.

Cu toate acestea, vizita președintelui Dodon 'este un bun fundament pentru dezvoltarea relațiilor noastre bilaterale la toate nivelurile', și-a exprimat apoi Vladimir Putin satisfacția, informează Agerpres.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22