DOCUMENT. Rezoluție privind educația în contextul pandemiei

ANM, prognoza meteo. Avertizare COD GALBEN în 13 județe din țară, miercuri seară / Foto Pexels
ANM, prognoza meteo. Avertizare COD GALBEN în 13 județe din țară, miercuri seară / Foto Pexels

Parlamentul European a dezbătut rezoluția privind educația în contextul pandemiei. Documentul cere Comisiei Europene și statelor membre alocarea de resurse financiare suplimentare educației și formării profesionale atât la nivel național, cât și european.

Parlamentul European a dezbătut, luni seara, în plenul reunit, rezoluția privind educația în contextul pandemiei COVID-19, realizată la inițiativa europarlamentarului Victor Negrescu. Documentul, susținut de Comisia pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, solicită instituțiilor europene să intensifice eforturile de cooperare și coordonare în domeniul educației, îndeosebi privind gestionarea efectelor pandemiei.

„Am fost onorat să prezint rezoluția Parlamentului European privind educația în contextul pandemiei COVID-19. Iată că ceea ce am propus încă de la debutul crizei a devenit acum realitate. În această rezoluție Parlamentul European solicită Comisiei Europene și statelor membre alocarea de resurse financiare suplimentare educației și formării profesionale atât la nivel național, cât și european. În rezoluție solicităm triplarea programului european în domeniul educației, Erasmus+, dar și alocarea de resurse dedicate din planul european de relansare economică. Se are, de asemenea, în vedere îmbunătățirea cooperării și coordonării la nivelul UE în privința gestionării efectelor pandemiei asupra educației”, declară vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu.

Eurodeputatul român solicită realizarea unei analize rapide și reale cu privire la impactul COVID-19 în toate statele membre și, mai ales, prezentarea unui plan clar de acțiuni ce urmează a fi implementat pentru a continua procesul educațional și a asigura accesul la educație de calitate, inclusiv utilizând mijloace digitale, pentru toți europenii.

În intervenția sa, europarlamentarul Victor Negrescu, s-a referit și la România, semnalând numărul semnificativ de elevi și studenți care nu au acces la nicio formă de învățământ online. În acest sens, a propus printre altele extinderea, la scară largă, a proiectului său pilot, în valoare de 2,4 milioane de euro, menit să asigure accesul la educație digitală pentru copiii din zonele defavorizate, rurale, montane sau izolate.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy