Doctorul Gheorghe Burnei nu mai poate profesa. Decizia CAB

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, joi, definitiv, ca medicul ortoped Gheorghe Burnei - acuzat de mai multe fapte de luare de mită - să nu mai poată profesa în spitalele de stat, aşa cum a stabilit săptămâna trecută Tribunalul Bucureşti.

Decizia de joi îi interzice medicului Gheorghe Burnei să mai poată profesa  nici la Spitalul Marie Curie din București și nici în alte clinci de stat.

Medicul Gheorghe Burnei a scris pe Facebook, după ce instanţa a decis că poate profesa din nou, că nu a condiţionat niciodată actul medical, că banii lăsaţi de pacienţi fără ştirea sa erau folosiţi pentru a cumpăra mâncare cadrelor medicale care îi erau alături la operaţii şi că, prin decizia de a rămâne în ţară şi a opera a adus economii Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, dar şi românilor care altfel ar fi fost nevoiţi să achite o parte din costul intervenţiilor făcute în străinătate.

Medicul Gheorghe Burnei a fost reţinut în 10 decembrie 2016 de către procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care au cerut instanţei arestarea preventivă a acestuia pentru mai multe fapte de luare de mită.

Tribunalul Bucureşti a respins arestarea preventivă, medicul fiind plasat atunci în arest la domiciliu, iar ulterior sub control judiciar.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel