DNA. Vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului, reținut


Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22 august 2016, a inculpatului

IORDACHE LAZĂR, vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de
- dare de mită;
- cumpărare de influență.

În referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit de procurori se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie – iunie 2016, inculpatul Iordache Lazar i-a promis unei persoane cu funcție de conducere din cadrul Ministerului Sănătății un procentaj de 5% din sumele alocate de Ministerul Sănătății pentru două spitale (destinate construirii unei stații de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale), iar la data de 28 aprilie 2016 i-a remis suma de 126.000 lei în legătură cu atribuțiile de serviciu ale funcționarului privind semnarea alocărilor bugetare către acele spitale și pentru ca acesta să își exercite influența asupra persoanelor responsabile din minister, astfel încât să fie semnate alocările bugetare.
Sumele de bani promise și remise de Iordache Lazăr proveneau chiar din fondurile alocate de Ministerul Sănătății pentru realizarea, la cele două spitale, a proiectelor de construire a unei stații de epurare, respectiv dotarea cu echipamente medicale .

Inculpatului IORDACHE LAZĂR i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 23 august 2016, inculpatul IORDACHE LAZĂR este prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel