DNA. Vicepreședinte de Consiliu Județean, reținut de procurori

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 1 martie 2016, a inculpatului IONESCU CEZAR LIVIU RADU, vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, la data faptelor și în prezent, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2006, inculpatul Ionescu Cezar Liviu Radu, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, a pretins și primit de la un om de afaceri (denunțător în cauză) un autoturism marca Volkswagen Golf, în valoare de 22.347 euro, în scopul de a sprijini societatea acestuia din urmă referitor la derularea unor contracte de lucrări încheiate cu Consiliul Județean Prahova și efectuarea la timp a plăților aferente.

Autovehiculul în cauză a fost primit prin intermediul unei alte firme care, în perioada 22.12.2006 - 11.05.2009, a achitat ratele de leasing din sumele virate de societatea omului de afaceri, în baza unui contract fictiv încheiat între cele două societăți.

Inculpatului Ionescu Cezar Liviu Radu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI Prahova.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, se arată în comunicatul DNA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel