DNA, protocol de colaborare cu Vicepreşedinţia Integritate (INT) a BM

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunță că, în data de 8 decembrie, a semnat la sediul Băncii Mondiale din Washington D.C. un protocol de colaborare cu Vicepreşedinţia Integritate (INT) a Băncii Mondiale.

Conform protocolului, cele două părţi se angajează să coopereze şi să se consulte reciproc pe probleme de interes comun, respectiv furnizarea reciprocă de informaţii relevante pentru identificarea, fundamentarea şi prevenirea cazurilor de fraudă şi corupţie; activităţi de colaborare pentru identificarea, fundamentarea şi prevenirea cazurilor de fraudă şi corupţie; desemnarea unor puncte de contact pentru facilitarea şi transmiterea eficientă şi confidenţială a informaţiilor; organizarea de întâlniri periodice pentru identificarea domeniilor prioritare de cooperare comune, informează site-ul DNA.

Documentul a fost semnat la începutul acestei săptămâni, la sediul Băncii Mondiale din Washington D.C, cu ocazia celei de treia întâlniri a grupului înfiinţat în 2010 de Banca Mondială şi dedicat luptei împotriva corupţiei, The International Corruption Hunters Alliance.

INT este o unitate independentă din cadrul Băncii Mondiale, care are ca atribuţie exclusivă investigarea acuzaţiilor de fraudă şi corupţie relativ la activităţile finanţate de Banca Mondială şi aplicarea de sancţiuni, mai precizează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel