DNA: Marius Ciubrei, directorul Administraţiei Porturilor Dunării Maritime, reţinut

Procurorii DNA Galaţi l-au reţinut, pentru 24 de ore, pe directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime (CNAPDM) SA, Marius Luigi Ciubrei, pentru patru infracţiuni de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri Agerpres, în acelaşi dosar a fost reţinut şi un marinar din cadrul CNAPDM, Constantin Tarău, acuzat de luare de mită.

Procurorii spun că, în perioada iunie 2017 - 17 aprilie 2018, Ciubrei, prin intermediul celuilalt inculpat, a pretins şi primit de la patru persoane peste 1.700 euro, în scopul angajării unor persoane în cadrul companiei pe care o conducea, pe posturile de 'marinar' şi 'mecanic'.

'În realitate, sumele de bani, plătite efectiv de persoanele interesate, au fost mult mai mari, inculpatul Tarău Constantin şi alte persoane oprindu-şi un 'comision' cuprins între 100 şi 600 de euro. Ultima 'plată', în valoare de 500 euro, s-a realizat în aceeaşi manieră la data de 17 aprilie 2018, când s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante', arată DNA.

[citeste si]

Cei doi inculpaţi vor fi prezentaţi, miercuri, Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel