DNA l-a trimis în judecată pe Mircea Drăghici

Irina Constantin / 25 iul 2019 / 11:01 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

DNA anunță că l-a trimis în judecată pe Mircea Drăghici, acuzat de utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele acordate și două fapte de delapidare. 

Procurorii DNA precizează că partidul a ales, în urma propriilor analize, ”să își exprime poziția procesuală, cu privire la constituirea de parte civilă, până la începerea cercetării judecătorești în cauză.” Dosarul a fost trimis la ÎCCJ. Cu privire la alte persoane vizate în dosar, precum și cu privire la persoana care deținea funcția de președinte al AEP, urmărite penal în același dosar, s-a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar în vederea continuării cercetărilor. 

DNA îl acuză pe Mircea Drăghici că ar fi luat 380.000 de euro, bani de la AEP pentru partid, pentru a cumpăra un imobil de 500.000 de euro în zona Pipera, iar achiziția ar fi fost disimulată printr-un contract de închiriere. În momentul în care a fost declanșat controlul AEP, a fost reziliat contractul, iar sumele de bani pentru închiriere și achiziție au fost restituite. Totodată, este acuzat că a luat o mașină de la partid, după câteva zile de la cumpărare, pe care a achitat-o un an mai târziu.

 

Acuzațiile DNA, după cum arată din comunicatul de presă:  

 

”În perioada 15.02.2018 – 11.06.2018, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe în calitatea menționată mai sus (trezorier), având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-și cumpăra un imobil în cartierul Pipera, orașul Voluntari, județ Ilfov.

Cu acești bani, inculpatul a acoperit parțial, în proporție de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenții a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieșea că banii respectivi ar fi plătiți de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului.

În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcției de trezorier, inculpatul împreună cu o persoană din familie, a negociat și a convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii.

În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului și persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar și un contract de închiriere între același vânzător și formațiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferența până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvențiile primite de partid).

Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 - 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni.

În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenția acordată formațiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor de formațiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcția de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului.

Într-un alt context, în aceeași calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe ar fi dispus scoaterea, din patrimoniul partidului, a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.

Concret, data de 10.07.2017, formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menționat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului.

Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018.”


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26