DNA: Firmă bulgărească administrată de Simionescu, intermediară în evaziunea cu utilaje

Marian Fişcuci este acuzat că aducea în ţară utilaje agricole din Germania şi Franţa, le vindea fictiv unei firme bulgăreşti administrate de deputatul Adrian Simionescu, pentru a nu plăti TVA, apoi aceasta le vindea societăţilor româneşti cu care firma lui Fişcuci negociase vânzarea, potrivit DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă transmis joi, că Adrian Constantin Simionescu, deputat şi administrator de fapt al societăţii comerciale Fan Speed Nikopole, este urmărit penal pentru efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută şi complicitate la evaziune fiscală.

În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Marian Fişcuci, administrator al SC Proinvest SRL, pentru evaziune fiscală, şi Florinel Marinaş, administrator al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la evaziune fiscală.

Potrivit procurorilor, în perioada 2012 - 2014, Marian Fişcuci, prin SC Proinvest SRL, a achiziţionat din spaţiul intracomunitar utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, pe care le-a livrat unor societăţi româneşti.

Anchetatorii susţin că, în acest lanţ economico-financiar, Fişcuci ar fi introdus o verigă fictivă, respectiv firma bulgărească Fan Speed Nikopole, căreia îi erau livrate utilajele agricole, iar aceasta le livra beneficiarilor finali din România.

"Ca mod de operare, iniţial se identificau beneficiarii - firme româneşti şi se perfectau înţelegeri cu administratorii acestor societăţi, interesate în achiziţionarea de utilaje agricole, promiţându-li-se vânzarea unor astfel de utilaje, procurate preponderent din Germania şi Franţa, prin intermediul SC Proinvest SRL, care este şi dealer-ul autorizat al firmelor producătoare. După identificarea firmelor interesate, care erau şi beneficiarii, utilajele erau achiziţionate din statele menţionate şi transportate, apoi depozitate la sediul SC Proinvest SRL", au scris procurorii în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

Procurorii au precizat că, dacă la momentul aducerii utilajelor agricole în România, acestea ar fi fost revândute firmelor româneşti - destinatarii finali, fiind vorba de achiziţiile intracomunitare, la tranzacţie ar fi trebuită plătita TVA. Pentru a scăpa de această obligaţie, firma Proinvest ar fi vândut fictiv societăţii bulgăreşti controlate de Adrian Simionescu şi Florinel Marinaş, iar aceasta a revândut utilajele agricole clienţilor din România.

"Schema infracţională de eludare a obligaţiilor fiscale s-a realizat pe următorul circuit: SC Proinvest SRL Alexandria, controlată de suspectul Fişcuci Marian, realiza o vânzare fictivă (tranzacţie intracomunitară) către firma Fan Speed Nikopole, controlată de suspecţii Simionescu Adrian Constantin şi Marinaş Florinel, (operaţiune scutită de TVA), după care, agentul economic din Bulgaria proceda la revânzarea utilajelor către clienţii din România, identificaţi anterior şi cu care se negociase deja vânzarea utilajelor, încă de când acestea erau proprietatea Proinvest SRL sau urmau să devină proprietatea acesteia", potrivit procurorilor.

În cadrul acestei operaţiuni comerciale fictive, utilajele erau transportate de la sediul societăţii Proivest Alexandria în Bulgaria, ulterior fiind reintroduse în România şi livrate beneficiarilor finali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel