Potrivit unui comunicat, în dosarul penal constituit ca urmare a unor suspiciuni de fapte de corupţie legate de atribuirea unor mari suprafeţe de teren forestier, DNA a dispus reținerea inculpatului Andrei Hrebenciuc.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Braşov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23.10.2014, a inculpatului ANDREI HREBENCIUC, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
- constituirea unui grup infracțional organizat,
- complicitate la trafic de influență
- spălare de bani
De asemenea, în cauză, s-a dispus extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de :
MERGEANI NICOLAE, avocat,
PRODAN VICTOR ADRIAN, avocat
DRĂGOI CARMEN ELISABETA, asociat şi administrator al societăţii comerciale Reședința Vârstnicilor SRL,
toți pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani,
În ordonanţele procurorilor există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Începând cu luna data de 24 iunie 2013, împreună cu inculpaţii Paltin Gheorghe Sturdza, Hrebenciuc Viorel, Adam Ioan şi Bengescu Dan Costin, inculpatul Hrebenciuc Andrei a constituit un grup (la care au aderat/sprijinit ulterior și alte persoane), ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței (art. 13 din Legea nr. 78/2000) cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafață de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, emisă în mod presupus fraudulos.
În baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații Bengescu Dan Costin, Viorel Hrebenciu și cu suspecții Prodan Victor Adrian, Mergeani Nicolae, inculpatul Hrebenciuc Andrei a determinat-o pe suspecta Drăgoi Carmen Elisabeta, administrator al SC RESEDINTA VARSTNICILOR SRL, să încheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător alături de Bengescu Dan Sorin pentru suprafața de 43.277 ha, dobândită prin decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, la prețul de 2.500 de euro/ha. Preţul tranzacţiei, de 2.500 euro/hectar, a fost de aproximativ 3 ori mai mic decât valoarea de piaţă, întrucât contractul masca, în cuprinsul său, și cumpărarea de influență de la autoritățile din județul Bacău.
SC RESEDINTA VARSTNICILOR SRL are ca asociat unic pe MAJURA LIMITED (cu sediu social în Cipru), persoană juridică cipriotă al cărei asociat real este Hrebenciuc Andrei.
Prin disimularea adevăratei naturi a provenienței folosului primit de Viorel Hrebenciuc (dobândirea anumitor drepturi), Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe acesta din urmă să comită infracțiunea de trafic de influență.
Toate persoanele implicate (Hrebenciuc Andrei, Hrebenciuc Viorel, Paltin Gheorghe Sturdza, Bengescu Dan Costin, Adam Ioan) cunoșteau faptul că s-a stabilit un preț mult mai mic decât cel real, deoarece diferența de preț ce urma să fie obținută din vânzarea pădurii reprezenta folosul lui Hrebenciuc Viorel și al lui Bengescu Dan Costin în schimbul exercitării de influențe față de funcționarii cu atribuții privind punerea în executare a deciziei nr. 231/R/2012.
Inculpatului și suspecților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și respectiv 307 Cod de procedură penală.
Dosarul va fi înaintat la data de 23 octombrie 2014 către Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă faţă de inculpatul ANDREI HREBENCIUC", se precizează în comunicatul DNA remis joi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu