Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Iași au dispus, miercuri, trimiterea în judecată față de mai mulți inculpați, inclusiv consilieri din cadrul AFIR Iași, într-un dosar privind săvârșirea unor fapte de corupție.
Potrivit comunicatului DNA, au fost trimiși în judecată,
"sub control judiciar, inculpații:
MERCAȘ GHEORGHIȚA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- dare de mită (2 fapte),
- fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
MERCAȘ VASILE, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- dare de mită (2 fapte),
- complicitate la infracțiunea de fals intelectual,
CIAUȘU NICU-IRINEL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
ACOJOCĂRIȚEI ADRIANA-ANCA și DUMITRU GICĂ, consilieri în cadrul A.F.I.R. - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
PĂDURARU LAURENȚIU-BOGDAN, consilier în cadrul A.F.I.R. - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- fals intelectual, în formă continuată,
și în stare de libertate a inculpaților
HRIȚAC CARMEN-LAURA, consilier în cadrul A.F.I.R. - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual,
VÂRNĂ VICTOR, cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Începând din anul 2011, inculpatul Ciaușu Nicu Irinel a depus la A.F.I.R. - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași mai multe documente în care a menționat în mod nereal că este beneficiarul proiectului întocmit în numele Întreprinderii individuale "Ciaușu Nicu Irinel", în baza cărora a obținut în cadrul măsurii 112 – Instalarea tânărului fermier, o finanțare în valoare de 10.000 euro.
În realitate, beneficiarii reali ai acestui proiect erau inculpații Mercaș Gheorghița și Mercaș Vasile, acesta din urmă fiind și cel care a semnat, în locul inculpatului Ciaușu Nicu Irinel, "Fișa de verificare pe teren" ce conținea date nereale, acțiune ce a constituit un ajutor pentru inculpații Păduraru Laurențiu-Bogdan și Hrițac Carmen-Laura, care, în calitate de consilieri în cadrul OJFIR Iași au întocmit respectivul document. De asemenea, inculpatul Păduraru Laurențiu-Bogdan a fost cel care a completat ulterior documentele care au stat la baza aprobării proiectului respectiv deși cunoștea faptul că datele inserate în cuprinsul său nu corespundeau realității.
La data de 23 ianuarie 2015, inculpații Dumitru Gică și Acojocăriței Adriana-Anca, în calitate de consilieri în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași, cu ocazia unui control efectuat la ferma respectivă situată în localitatea Moșna, județul Iași, au pretins și primit suma de 400 de lei fiecare, de la inculpații Mercaș Vasile și Mercaș Gheorghița, pentru ca aceștia să nu constate eventuale nereguli.
Cu ocazia efectuării controlului, cei doi consilieri au ridicat mai multe documente, printre care și Registrul Jurnal de Încasări și Plăți și Registrul Inventar.
În data de 26 ianuarie 2015, inculpatul Dumitru Gică, i-a cerut inculpatei Mercaș Gheorghița să depună documentele menționate mai sus la Administrația Finanțelor Publice a Comunei Răducăneni și să le înregistreze cu o zi înainte sau cel mai târziu în ziua în care a fost efectuat controlul ferma respectivă (23 ianuarie 2015), lucru pe care aceasta din urmă l-a și făcut, ulterior depunând acele documente la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași.
La data de 27 iulie 2015, inculpatul Vârnă Victor, fiind audiat în prezenta cauză, în calitate de martor a făcut afirmații mincinoase în legătură cu faptul că inculpatul Mercaș Vasile nu i-a solicitat vreodată să-l împrumute cu vreo sumă de bani pentru a-i da reprezentanților AFIR cu titlu de mită și că nu are cunoștință despre efectuarea vreunui control în cursul lunii ianuarie 2015.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 43.233 lei, reprezentând contravaloarea integrală a finanțării nerambursabile decontate beneficiarului " Întreprinderea Individuală Ciaușu Nicu Irinel", sumă la care se adaugă dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparține inculpaților Mercaș Vasile, Mercaș Gheorghița, Ciaușu Nicu-Irinel, Păduraru Laurențiu-Bogdan, Acojocăriței Adriana Anca și Dumitru Gică.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză", se precizează în comunicatul citat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu