DNA cere Camerei Deputaţilor aviz pentru arestarea preventivă a deputatului PDL Florin Cătălin Teodorescu, cercetat în dosarul fostei şefe DIICOT, Alina Bica, privind o despăgubire ilegală făcută de ANRP.
DNA a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Cătălin Teoedorescu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu.
"În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 195 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaţilor încuviințarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Astfel, din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, în calitatea sa de fost membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a săvârşit o infracţiune de corupţie, iar privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. În acest sens, trebuie avute în vedere gravitatea faptelor, modul şi circumstanţele de comitere a acestora, anturajul şi mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale şi celelalte împrejurări privitoare la persoana acestuia", se arată în comunicatul DNA.
Cătălin Florin Teodorescu s-a prezentat, luni, la sediul DNA, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu