Sunt primele informații oficiale de la procurorii DNA despre perchezițiile la generalul Cătălin Zisu.
”Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 - 2023, a unor infracțiuni de asimilate celor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.
În cursul zilei de 14 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare” anunță procurorii DNA.
În această dimineață, în media, au apărut informații pe surse conform cărora au loc percheziții la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei, vizat fiind comandantul Logisticii Armatei Române, Cătălin Ștefăniță Zisu. Dosarul ar ancheta o fraudă de 2,4 milioane de euro. Ar fi vizat inclusiv fiul generalului cu 3 stele, din perspectiva unor suspiciuni cu privire la efectuarea unor lucrări în fals. Se pare că generalul ar fi atribuit un contract pentru extinderea cimitirului Ghencea Militar către compania Garden Center Grup, deținută de omul de afaceri Ionel Olteanu, unde costurile ar fi fost umflate prin lucrări fictive. Rămâne de văzut concret ce acuză procurorii, în momentul în care finalizează perchezițiile și vor reveni cu un comunicat de presă.
Interesantă este și prezența lui Ion Olteanu, zis Jean.
Numele său apărea și când presa vuia, prin 2022, despre contractele uriașe acordate de Primăria lui Clotilde Armand pentru amenajarea spațiilor verzi din Sectorul 1. Să ne amintim că era vorba despre un contract uriaș de 100 de milioane de euro, din care jumătate îi lua chiar Ion Olteanu, prin firma sa Garden Center Grup. În fapt, Jean este un vechi peisagist în branșă. De vreo 12 ani, cel puțin, plantează prin țară, câștigând contract după contract cu statul. Chiar era văzut drept un ”om de casă”, indiferent de partid politic. Însă, cel mai mare contract tot de la Clotilde Armand l-a primit. Acum, el se pare că ar fi cel vizat de procurori în contextul mai sus amintit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News