DNA, anunț de ultimă oră! Au fost prinși în flagrant

DNA a făcut anunțul în urmă cu scurt timp. 

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 martie 2024, a doi inculpați, pentru comiterea unor infracțiuni de trafic de influență și cumpărare de influență, forma participației penale fiind autoratul și complicitatea.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 09 – 28.02.2024, unul dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celuilalt, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), cercetată pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă la omor, sume de bani cuprinse între 7.000 – 30.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti și că-i va determina pe aceștia să dispună față de martor o pedeapsă neprivativă de libertate (condamnare cu suspendare).

După mai multe “negocieri”, s-ar fi stabilit ca martorul să-i dea inculpatului sumele de 7.000 euro pentru sine și 20.000 euro pentru alții, din care acesta ar fi și primit 1.000 euro de la rudă a martorului, restul banilor urmând a fi remiși la o dată ulterioară.

În contextul menționat mai sus, la data de 09.03.2024, inculpatul ar fi primit de la aceeași rudă a martorului suma totală de 26.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Anterior, în cauză a mai fost reținută o persoană, avocat în cadrul Baroului Ialomița, care, în data de 11.02.2023, ar fi fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupție când ar fi primit de la aceeași rudă a martorului suma totală de 17.000 euro (7.000 euro pentru sine și 10.000 euro pentru alții). De această dată, banii respectivi ar fi fost remiși avocatului pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti și că-i va determina pe aceștia să dispună cercetarea martorului în stare de libertate.

Referitor la această persoană, judecătorii din cadrul Curții de Apel București au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, formulată de procurorii anticorupție.

Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 10 martie 2024, inculpații urmează să fie prezentați Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019” anunță DNA. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel