DNA, anunț de ultimă oră: Pe cine a trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Petrache Florin, la data faptei director al Direcției de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, "în perioada martie-aprilie 2012, inculpatul Petrache Florin, în calitate de director al Direcției de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) executarea unor lucrări de amenajare la locuința personală și la un alt imobil, în valoare de 3.785, 64 lei, activități care s-au materializat câteva luni mai târziu.

Ca urmare a primirii acestor foloase, inculpatul a efectuat cu celeritate demersurile necesare promovării și supunerii aprobării Consiliului Local a unui proiect de hotărâre ce privea prelungirea unui contract de asociere încheiat între Municipiul Ploiești și o firmă la care martorul avea calitatea de asociat, vizând exploatarea în comun a unor panouri publicitare aflate pe terenul aparținând domeniului public de interes local, precum și pentru stingerea unui litigiu civil dintre cele două entități aflat pe rolul instanței.

În acest sens, în lunile aprilie și mai 2012, inculpatul Petrache Florin a semnat două documente prin care se renunța la continuarea acțiunii civile în instanță împotriva societății respective și se prelungea contractul de asociere menționat mai sus, care expira în anul 2013.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui bun mobil ce aparține inculpatului Petrache Florin.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", se precizează în comunicatul DNA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel