DNA, acuzații oficiale pentru PAUL LAMBRINO. De ce-l acuză procurorii

Procurorii DNA l-au reținut, vineri seară, pentru 24 de ore pe Paul Lambrino, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Legale Băneasa, în care prejudiciul adus statului depășește 135 de milioane de euro.

DNA îl acuză pe Paul Lambrino de:

-cumpărare de influenţă,
-spălarea banilor,
-complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave. 

Iată acuzațiile oficiale ale procurorilor:

Începând din anul 2006, inculpatul Al României Paul Philipe i-a promis inculpatului Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional (între care inculpaţii Roşu Robert, Marcovici Andrei Marius, Mateescu Lucian, Andronic Dan) o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenției membrilor grupului pe lângă funcționari publici cu atribuții în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate din București și din alte judeţe din ţară sau asupra judecătorilor, urmând a se reuși, în mod injust, obţinerea bunurilor revendicate şi punerea în posesia lor.

Inculpatul Al României Paul Philipe împreună cu inculpatul Truică Remus şi ceilalţi membri a grupului, au ascuns apoi natura ilicită a înţelegerii, prin încheierea la data de 01.11.2006, a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între Al României Paul şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Truică Remus. În concret, acest contract redactat de Roşu Robert, prevede că Al României Paul Philipe, în calitate de cedent transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi „Ferma Băneasa" cu un teren în suprafaţă de 28,63 ha). Reciplia SRL se obligă să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, inculpatul Al României Paul Philipe a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a bunurilor retrocedate, antecontracte de vânzare –cumpărare, înţelegeri („înţelegerea" din data de 13.04.2011 şi actul adiţional la aceasta).

În cursul anului 2008, urmare a unei notificări formulate de Paul Philippe al României, având ca obiect Ferma regală Băneasa, transmisă spre soluţionare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor București, urmărind obţinerea de foloase necuvenite, primul menţionat împreună cu Roşu Robert şi Truică Remus, l-a ajutat pe directorul institutului să îi determine pe membrii Consiliului de administraţie să aprobe solicitarea depusă cu încălcarea dispoziţiilor legale. Aceasta, în condiţiile în care Paul Philippe al României cunoştea că documentaţia este incompletă şi nu sunt îndeplinite condiţiile legii pentru retrocedarea terenului. Acesta a şi participat la discuţiile din şedinţa Consiliului de administraţie al institutului şi a exercitat presiuni asupra membrilor acestuia (prin invocarea descendenţei sale, dar şi a unor pretenţii de daune în cazul respingerii cererii).

Prejudiciu: 135.874.800 euro

Drept urmare, prin decizia nr. 30 din 26.09.2008, consiliul de administraţie al Institutului a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr.10/2001, restituirea în natură a Fermei regale Băneasa, iar în aceeaşi zi, 26.09.2008, a fost încheiat şi protocolul de predare – preluare al terenului, cu toate că acesta nu fusese identificat. Decizia de restituire este abuzivă, cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii, cauzându-se prejudicierea statului român cu suma de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 lei). Această sumă reprezintă totodată folos necuvenit pentru Al României Paul Philipe, Truică Remus şi asociaţii acestuia în grupul infracţional".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel