DNA, activitate intensă astăzi. Trimiteri pe bandă rulantă în judecată

Procurorii DNA au trimis în judecată mai mulți directori, oameni de afaceri, aleși ai statului și societăți în judecată. 

1. A fost trimisă în judecată, în stare de libertate, ”MIRCEA MARIANA, la data faptei primar al orașului Cernavodă, județul Constanța, în prezent consilier local în aceleiași oraș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată. (...) 
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparțin inculpatei. Primăria municipiului Cernavodă s-a constituit parte civilă cu suma de 1.078.384 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.”

2. Procurorii DNA i-au trimis în judecată, în alt dosar, pe ”AVRAM PANTELIMON, la data faptelor director sucursală în cadrul S.N.G.N. Romgaz SA – Sucursala Tg. Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, BANU SERGIU VICTOR și MATEI GHEORGHE, la data faptelor director tehnic respectiv director adjunct-producție în cadrul SNGN Romgaz – Sucursala Tg. Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.” Ei sunt acuzați că ”au creat un prejudiciu S.N.G.N. ROMGAZ SA de 3.157.970 lei, echivalent cu contravaloarea plătită pentru echipamentul respectiv.”

[citeste si]

3. Trimiși în judecată în alt dosar au fost și ”BANU MIHAI, aflat în stare de deținere, la data faptelor deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată,

URSĂRESCU DORINEL, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

ROTARU ION, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență”. 

Dosar  Tel Drum

4. De asemenea, DNA a mai trimis în judecată: ”S.C. TEL DRUM SA, persoana juridică 
- PITIȘ PETRE și VIȘAN MIRCEA, reprezentanți ai S.C. TEL DRUM SA, 

fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave

- S.C. WFA IMPEX SRL, persoana juridică 
- ION FLORIAN, reprezentant al persoanei juridice WFA IMPEX SRL, 
- NEDA FLOREA, reprezentant al S.C. TEL DRUM SA, 

fiecare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel