Dmitri Rogozin: NATO vrea să intervină în Siria, iar de acolo să lanseze un atac asupra Iranului

Dmitri-Rogozin
Dmitri-Rogozin

Conform declarației trimisului rus în cadrul Alianței, Dmitri Rogozin, NATO planifică o campanie militară în Siria, pentru răsturnarea regimului lui Bashar al-Assad şi pentru a transforma ţara într-o punte de lansare a unui atac asupra Iranului.

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat miercuri violenţele din Siria şi a cerut autorităţilor de la Damasc să nu mai folosească forţa împotriva manifestanţilor paşnici. Consiliul a conchis, însă, că situaţia din ţară nu necesită deocamdată o intervenţie a NATO, relatează RIA Novosti.

Această declaraţie "înseamnă că planificarea (unei campanii militare - n.r.) este în curs. Ar putea fi o concluzie logică a operaţiunilor militare şi de propagandă desfăşurate de unele ţări occidentale împotriva Africii de Nord", a spus Rogozin într-un interviu publicat vineri de cotidianul Izvestia.

Diplomatul rus a subliniat că Alianţa intenţionează să se implice numai în cazul regimurilor "ale căror puncte de vedere nu coincid cu cele ale Occidentului".

Rogozin este de acord cu unii experţi care au spus că Siria şi după aceea Yemenul ar putea reprezenta ultimii paşi pentru NATO către lansarea unui atac vizând Iranul. "Laţul se strânge în jurul Iranului. Planificarea militară împotriva Iranului este în curs. Şi, cu siguranţă, suntem îngrijoraţi în legătură cu escaladarea către un război de amploare în această regiune enormă", a precizat Rogozin.

Observând situaţia din Libia, Rusia "va continua să se opună unei rezolvări a situaţiei din Siria folosind forţa", a afirmat el, adăugând că eventualele consecinţe ale unui conflict pe scară largă în nordul Africii ar fi devastatoare pentru întreaga lume, scrie newsin.

Citește și:

Preşedintele Bashar al-Assad promulgă un decret care autorizează sistemul multipartit. Consiliul de Securitate condamnă represiunea din Siria

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel