Dmitri Peskov, dezvăluiri despre Vladimir Putin: Urmărește televiziunile germane, face cursuri de engleză și a avut doar doi prieteni politicieni

Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

Președintele rus Vladimir Putin urmărește televiziunile germane pentru a-și menține fluența.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, urmăreşte televiziuni din Germania pentru a-şi menţine fluenţa în limba germană, a declarat purtătorul său de cuvânt, citat de dpa.

"Se uită la canale TV germane, urmăreşte şi canale TV în engleză. Nu zilnic, dar de câteva ori pe săptămână face şi engleză. Sunt lecţii scurte, dar regulate.", a dezvăluit Dmitri Peskov, secretarul de presă al Kremlinului, într-un interviu publicat marţi de săptămânalul Argumentî i Factî (Argumente şi fapte). El a adăugat că preşedintele citeşte şi ziare.

Ce pasiuni are Putin



Putin a trăit mulţi ani la Dresda, în fosta Republică Democrată Germană, ca ofiţer al serviciului secret rus KGB - perioadă în care şi-a perfecţionat cunoştinţele de germană, relatează Agerpres.

"Hobby-ul său este lectura, în special literatură istorică şi memorii.", a afirmat Peskov.

"Desigur, în viaţa preşedintelui există şi animale de companie", dar nu mai sunt în atenţia publicului, cum era Konni, un câine negru de rasă labrador, care a murit de ceva timp. "Li se face mult mai puţină publicitate, deci nu vreau să spun nimic despre ele", a arătat purtătorul de cuvânt.

Întrebat dacă Putin are acum câini sau pisici, Peskov a răspuns: "Nu am văzut niciodată pisici la locuinţa preşedintelui. Câini - da, dar n-am văzut pisici".

 

Relațiile lui Vladimir Putin cu alți politicieni


În privinţa relaţiilor cu alţi politicieni, Putin nu are legături strânse cu niciun lider în funcţie, cum a avut cu fostul cancelar german Gerhard Schroeder sau fostul premier italian Silvio Berlusconi. "Cu aceştia, preşedintele a avut întâlniri prieteneşti în diferite formate", a reamintit oficialul citat.

Peskov a criticat şi răspunsul afirmativ dat recent de preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, la întrebarea dacă crede că Putin este un "ucigaş". "A fost, desigur, o declaraţie jignitoare", a spus Peskov. Ulterior, Rusia şi-a rechemat temporar ambasadorul de la Washington.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy