Dispută din cauza unei biserici ridicate într-un parc. Ce spun preoții

O biserică ridicată într-un parc din Capitală în urmă cu doi ani generează reacții aprinse din partea activiștilor de mediu, mai ales că preoții refuză să demoleze lăcașul de cult, deși există în acest sens o hotărâre judecătorească.  

Biserica din parcul Emil Gârleanu din sectorul 3 al Capitalei ar trebui demolată, în urma unei decizii pronunţate în instanţă, judecătorii stabilind că lăcaşul de cult nu ar fi trebuit să primească autorizaţie de construcţie, scrie Digi 24.

Preoţii refuză însă să pună în aplicare decizia, apreciind că aceasta este interpretabilă, în timp ce oamenii din zonă sunt revoltați că că o parte a parcului a fost distrusă pentru ridicarea bisericii.

„Curtea de Apel s-a pronunțat irevocabil și a dispus anularea autorizației de construire pentru că terenul este amenajat ca spațiu verde și ca atare în condițiile legii biserica trebuie demolată", a declarat Dan Trifu, activist de mediu.

Activiștii susţin că autoritățile au apelat la un subterfugiu juridic pentru a permite ridicarea bisericii. Au eliberat autorizaţia de construcţie, deşi zona avea statutul de spaţiu verde şi legea interzice acest lucru.

Pe de altă parte, oficialii Primăriei sectorului 3 spun însă că documentele eliberate au fost perfect legale: „Faptul că Arhiepiscopia ori din cauza lipsei de resurse sau din cauza încetinelii nu a reușit să ridice o clădire permanentă și a rămas la o construcție cu caracter provizoriu acest lucru a dus la posibilitatea atacării lipsei autorizației de construire în momentul în care aceasta a expirat, conform legii, iar instanța a dat câștig de cauză celor care au atacat această dispoziție", a explicat Ștefan Dumitrașcu, arhitect șef la Primăria sector 3.

Există însă și cetățeni din zonă care nu vor demolarea bisericii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel