Jandarmeria Română susţine că autospecialele filmate plecând din Constanţa se deplasează către Călăraşi la un meci de fotbal şi nu spre Bucureşti, la protestul care este organizat duminică, 24 februarie, aşa cum s-a afirmat în unele filmări care apar în spaţiul virtual.
"În ultimele ore, în spaţiul virtual au apărut mai multe filmări care surprind autospeciale ale Jandarmeriei părăsind localitatea Constanţa, comentariul celor care au postat aceste imagini fiind că ele vin la protestul din Bucureşti. Facem precizarea că aceste autospeciale se deplasează către Călăraşi, pentru a asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal Dunărea Călăraşi-Dinamo Bucureşti, la această oră dispozitivul la stadion fiind realizat", arată instituţia într-un comunicat de presă.
Potrivit Jandarmeriei, duminică se desfăşoară în Capitală meciul de fotbal FCSB-Craiova, context în care la Bucureşti vor fi aduse dispozitive suplimentare de la Ploieşti. "În acest sens, având în vedere gradul de risc al meciului de fotbal ce are loc pe Arena Naţională, începând cu ora 20,00, a fost luată măsura suplimentării dispozitivelor cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile Ploieşti, aceasta fiind o decizie frecventă în contextul desfăşurării unor astfel de evenimente", se arată în comunicatul instituţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu