Dispecer 112, EROU pentru patru persoane. EXPLOZIE puternică la câteva secunde după apel

Un dispecer de la 112 al ISU Mureș a salvat viaţa a patru persoane după ce le-a cerut imperativ să părăsească locuinţa.

Plutonierul adjutant Dragoş Mureşan din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, care a preluat un apel la numărul 112 din partea unei persoane care reclama aprinderea unei butelii cu gaz într-o casă din comuna Grebenişu de Câmpie, a reuşit să salveze viaţa a patru persoane, după ce le-a cerut acestora să părăsească imediat locuinţa, în câteva secunde după convorbire în imobil producându-se o explozie.

Ce spun reprezentanţii ISU Mureş

"Ieri seară (marţi - n.r.), în jurul orei 21,10, a fost un apel către numărul unic de urgenţă 112 prin care se anunţa existenţa unei butelii aprinse într-o bucătărie la o casă de locuit de pe strada Principală din localitatea Grebenişu de Câmpie. Apelul a fost preluat de către plutonierul adjutant Mureşan Dragoş care, în urma discuţiei purtate cu apelantul, mai exact persoana care ne solicita sprijinul în cazul unei butelii aprinse în bucătărie, când a auzit că este vorba despre o butelie cu flacără deschisă, de îndată a îndrumat ferm şi în mod repetat apelantul să părăsească cât mai urgent casa împreună cu familia. Doi adulţi şi doi copii au avut încredere, au reacţionat pozitiv la solicitarea domnului plutonier adjutant Mureşan Dragoş şi au ieşit de îndată afară din casă, la doar câteva secunde după ce au părăsit locuinţa, butelia aflată în flăcări a explodat. În urma exploziei s-au rupt două uşi, s-au spart patru geamuri, s-au degradat 60 de metri pătraţi de ghips carton din tavan şi s-a aprins încăperea, incendiul a fost stins în cel mai scurt timp de către pompierii militari de la Secţia Sărmaşu şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Grebenişu de Câmpie", au anunţat, miercuri, reprezentanţii ISU "Horea" al judeţului Mureş.

Apelantul la 112 a fost felicitat că a ascultat şi a urmat sfatul dispecerului

Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, Dan Petru Daniel, a arătat că cel mai important este faptul că nicio persoană nu a fost rănită, motiv pentru care apelantul la 112 a fost felicitat că a ascultat şi a urmat sfatul dispecerului.

"Datorită încrederii acordate serviciilor noastre, o familie formată din patru persoane a fost salvată la timp. Plutonierul adjutant Mureşan Dragoş are o experienţă ca dispecer în situaţii de urgenţă de aproape 14 ani, îşi îmbunătăţeşte continuu calitatea serviciilor de urgenţă şi face parte din echipa de experţi. Îl felicităm pe domnul plutonier adjutant pentru modul în care a gestionat aseară apelul telefonic şi pentru modul în care a îndrumat în cel mai scurt timp posibil apelantul să părăsească locuinţa, cu doar câteva clipe înainte de producerea exploziei, lucru care a dus la salvarea de vieţi omeneşti", a arătat reprezentantul ISU Mureş, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel