Discuții cheie între conducerea ÎCCJ și experții Comisiei Europene

Preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au avut, miercuri, la sediul Instanţei Supreme, o întâlnire cu experţii Comisiei Europene, în cadrul misiunii de evaluare privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Potrivit unui comunicat al ÎCCJ, în cadrul întâlnirii au fost discutate, în principal, următoarele aspecte: unificarea jurisprudenţei prin mecanismele reglementate în Codul de procedură penală şi în Codul de procedură civilă, modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, implicaţiile deciziilor Curţii Constituţionale privind Codul de procedură penală, activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de casaţie, aplicarea Codului de procedură penală şi a Codului de procedură civilă, precum şi unificarea jurisprudenţei în cauzele de corupţie.

Pe parcursul întâlnirii, preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au prezentat evoluţiile înregistrate în aplicarea mecanismelor de unificare a jurisprudenţei reglementate în Codul de procedură penală şi în Codul de procedură civilă (recursul în interesul legii şi sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi în materie civilă).

De asemenea, au fost prezentate evoluţiile înregistrate în aplicarea Codului de procedură penală şi a Codului de procedură civilă, evoluţia activităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de casaţie, precum şi progresele instanţei supreme în domeniul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel