Urmărește emisiunea live


Discuții aprinse între Obama și Putin: La ce concluzii au ajuns cei doi

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, și omologul său rus, Vladimir Putin, au convenit luni ca forțele lor armate să poarte discuții pentru a evita potențiale conflicte legate de operațiunile din Siria. Anunțul a fost făcut de către un oficial american citat de Agerpres.

Cei doi lideri au convenit de asemenea să exploreze opțiuni pentru o soluție politică în Siria, dar nu au fost de acord cu privire la viitorul rol al președintelui sirian Bashar al-Assad.     

Obama și Putin s-au întâlnit în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite la New York. Discuțiile dintre cei doi, care au durat aproximativ 90 de minute, au abordat pentru perioade egale subiectele Ucraina și Siria, a mai precizat oficialul, care s-a exprimat cu condiția anonimatului.
    
Liderul de la Casa Albă a reiterat poziția de lungă durată a Washingtonului, potrivit căreia Assad trebuie să plece. El a precizat că nu există nicio cale spre stabilitate în țara devastată de război cu el la putere. 
    
Discuțiile politice vor continua între miniștrii de externe ai SUA și Federației Ruse, iar Pentagonul ar urma să aranjeze discuții între militari, a continuat oficialul. 

Citește și: Vladimir Putin - Barack Obama, atacuri reciproce la ONU


    
Washingtonul pune sub semnul întrebării intențiile lui Vladimir Putin în Siria, un vechi aliat al Rusiei, după ce Kremlinul a trimis acolo luna trecută tancuri și avioane de război. Washingtonul bombardează obiective ale Statului Islamic de aproape un an, amintește sursa citată.
    
Oficialul citat a mai precizat că, până la sfârșitul reuniunii, intențiile lui Putin au fost clare: înfrângerea militanților Statului Islamic și sprijinirea lui Assad. 
    
"Avem claritate asupra obiectivelor lor. Obiectivele lor sunt să urmărească ISIL și să sprijine guvernul", a transmis oficialul american, folosind o referință alternativă pentru Statul Islamic. 
    
Cât despre subiectul reprezentat de criza din Ucraina, Obama a reiterat sprijinul Statelor Unite pentru suveranitatea și integritatea teritorială a acestei țări. El a declarat că SUA văd o ocazie pentru progrese, după așa-numitele acorduri de pace de la Minsk. 
    
Totodată însă, liderul de la Casa Albă și-a exprimat îngrijorarea cu privire la punerea în aplicare a pacturilor, inclusiv față de planurile separatiștilor de a organiza alegeri locale "ilegale", mai notează sursa citată.

Vezi și: Fostul director al Volkswagen, Martin Winterkorn, anchetat penal în Germania

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel