România monitorizează posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa și rămâne preocupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulația internațională, a spus ministrul Vasile Dîncu.
„Trăim cu toții vremuri extrem de grele aici, în regiunea Mării Negre, în urma agresiunii militare a Federației Ruse asupra unui stat suveran și independent, Ucraina”, a spus Vasile Dîncu la reuniunea șefilor forțelor navale din Europa, la București, potrivit unui comunicat transmis de MApN.
În alocuțiunea sa, ministrul Vasile Dîncu a făcut referire la războiul din Ucraina și la situația tensionată din Marea Neagră „Prezența dumneavoastră la București este cu atât mai relevantă în contextul în care se poartă lupte în Marea Neagră, forțele ruse fiind, de fapt, aproape de gurile Dunării, pe Insula Șerpilor. România monitorizează cu mare atenție această situație, posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa, și rămâne procupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulația internațională”, a mai spus Vasile Dîncu.
De asemenea, ministrul a reiterat faptul că operaționalizarea Grupului de luptă al NATO în România este tot mai aproape și că, împreună cu cele din Bulgaria, Slovacia și Ungaria, va duce la consolidarea acestui flanc al Alianței.
În context, Vasile Dîncu a apreciat rolul marinelor militare în acest context geopolitic complicat și a spus că este convins că „participarea la misiunile și operațiile navale ale NATO și Uniunii Europene au contribuit la obținerea interoperabilității atât de necesare în acest moment”.
În final, Vasile Dîncu a opinat că războiul dintre Rusia și Ucraina scoate în evidență o serie nouă de provocări la adresa securității globale, cu implicații pe termen scurt, mediu și lung, și că în fața acestora „trebuie să rămânem uniți, să cooperăm strâns, așa cum am făcut mai ales de la declanșarea acestui război inuman, să continuăm să ne antrenăm împreună, să executăm misiuni în zonele de responsabilitate și interes și, esențial, să evoluăm împreună”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu