Liceele pedagogice nu vor mai avea specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Acest lucru înseamnă că liceenii formați în liceele pedagogice vor putea preda doar copiilor din creșe și grădinițe. Până acum, liceele pedagogice aveau și specializarea de educator-învățător.
La articolul 52, alin. (2) stabilește că liceele pedagogice vor avea specializările de educator-puericultor și instructor de educație extrașcolară: „(2) Unităţile de învăţământ în care se organizează învăţământ pedagogic preuniversitar sunt unităţi de învăţământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învăţare-evaluare şi practica pedagogică, pentru specializările din cadrul filierei vocaţionale: educator-puericultor, instructor de educaţie extraşcolară.”
La alin. 3 de la articolul de mai sus apare că „prin absolvirea cu diplomă a specializării educator-puericultor din cadrul filierei vocaţionale, profil pedagogic, se consideră îndeplinite condiţiile de formare psihopedagogică şi de calificare necesare ocupării funcţiei didactice de educator-puericultor, educator educaţie timpurie, educatoare/educator.”
De menționat este că, potrivit proiectului de lege Deca, elevii care la data adoptării proiectului de lege erau înscriși în licee pedagogice și aveau specializarea de învățători vor putea fi încadrați pe postul de învățător/învățătoare în învățământul primar.
Art. 244 alin. (25) din proiectul Deca: „Elevii care la data adoptării prezentei legi erau înscrişi în cadrul liceelor pedagogice, specializarea învăţător/învăţătoare precum şi absolvenţii acestei specializări prin excepţie de la prevederile art. 171, alin.(1), litera e) pot fi încadraţi pe postul de învăţător/învăţătoare în învăţământul primar.”
La capitolul formarea inițială a personalului didactic de predare apare că în liceele pedagogice pot fi formați atât educatori-puericultori pentru creșe, cât și educatori pentru grădinițe.
Absolvenții liceului pedagogic, cu specializarea învățător, vor putea fi angajați în școli. Pentru funcțiile de educator-puericultor, educator/educatoare și învățător/învățătoare trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții, potrivit art. 171 alin. (1) din proiectul de lege:
„a) pentru ocuparea funcţiilor didactice de educator-puericultor, educator/educatoare, absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic sau a unei şcoli echivalente, cu specializarea corespunzătoare fiecărei funcţii didactice;” – vezi mai jos, în articol, ce excepții au fost introduse până în 2025
„d) pentru ocuparea funcţiei de profesor pentru învăţământ preşcolar – absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar” sau absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic cu specializările „educatoare” şi „educatoare/învăţător” ori a colegiului universitar de institutori sau a altor şcoli echivalente şi absolvirea unei instituţii de învăţământ superior cu diplomă de licenţă;”
„e) pentru ocuparea funcţiei de profesor pentru învăţământ primar – absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar” sau absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic cu specializările „învăţător” şi „educatoare/învăţător” ori a colegiului universitar de institutori sau a altor şcoli echivalente şi absolvirea unei instituţii de învăţământ superior cu diplomă de licenţă;”
j) pentru ocuparea funcţiilor didactice de învăţător/învăţătoare, absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic sau a unei şcoli echivalente, cu specializarea învăţător sau învăţătoare.”
La creșă vor putea fi angajați pe funcția de educator-puericultor și absolvenţi ai liceului pedagogic sau ai unei şcoli echivalente, cu specializarea educatoare sau învăţătoare, care au urmat sau vor urma până la 1 septembrie 2025 cursuri de educaţie timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei cu terţi, precum și absolvenţi cu diplomă de licenţă, specializarea pedagogia învăţământului preşcolar şi primar, având aceeași condiție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu