Din 15 iulie, proprietarii de locuinţe fără asigurare vor primi amenzi. Cum? Nu se ştie, dar vor primi

Legea asigurării obligatorii a locuinţelor îi vizeză pe toţi proprietarii de locuinţe din România, adică 8,3 milioane de persoane, care ar fi trebuit să îşi facă asigurarea până la data de 15 iulie, însă până în acest moment doar 6,8% dintre românii care deţin locuinţe şi-au făcut această asigurare. Deşi mai sunt doar două zile, autorităţile nu se grăbesc, în bazele de date ale MAI fiind înregistraţi doar 45% dintre proprietarii de locuinţe.

Mai sunt doar două zile până la termenul final prevăzut de lege, 15 iulie 2011, dar oamenii nu se grăbesc să îşi asigure locuinţele. Mai grav este însă că nici autorităţile nu se grăbesc, o mulţime de primării nu au transmis listele de proprietari din urbea proprie, către MAI.

Situaţia încheierii contractelor este urmarită de Polul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) printr-o bază de date organizată cu ajutorul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) care a cerut întocmirea unor liste cu locuinţele de pe raza fiecărei localităţi. Din păcate nu toate primăriile au depus aceste liste, sunt cazuri în care localitatile respective nu deţin un sistem informatic de gestionare, de aceea este necesar ca aceste date să fie introduse în baza de date, manual. Astfel conform ultimelor date oferite de PAID baza de date conţine circa 45% din informaţiile necesare.

Peste 6 milioane de proprietari nu şi-au asigurat niciodată locuinţa

"Avem peste 6 milioane de proprietari în România care nu au încheiat niciodată o poliţă de asigurare în ultimii 20 de ani. Campania de informare care se desfăşoara la nivel naţional, cu privire la asigurările de locuinţe, are un public ţintă bine definit", a precizat Marius BULUGEA, Director General PAID

Deşi se cunoşte această problemă a transmiterii datelor, MAI se menţine pe poziţii şi ameninţă că de la 15 iulie primăriile vor da amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei pentru cei care nu şi-au făcut asigurare obligatorie. “Aşa cum am informat public, potrivit prevederilor art. 35 din Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, referitoare la obligativitatea încheierii asigurărilor de locuinţe în termen de un an de la începerea emiterii poliţelor, şi având în vedere faptul că poliţele de asigurare a locuinţelor au început să fie emise în 15 iulie 2010, termenul limită de încheiere a acestora, conform articolului menţionat anterior, este 15 iulie 2011. După aceasta data primarii vor amenda proprietarii de locuinţe care nu au încheiat asigurarea obligatorie”, precizează un comunicat al MAI.

Cât costă asigurarea obligatorie a locuinţei?

Încheierea unei poliţe de asigurare a locuinţei are preţuri variabile în funcţie de suma pe care ar trebui să o primiţi ca şi despăgubire. Astfel cea mai ieftină poliţă este de 10 euro şi v-ar adduce în caz de calamitate 10.000 de euro despăgubire. Această sumă urcă progresiv din 10 în 10 euro până la o poliţă de 100 de euro care v-ar aduce în caz de calamitate 100.000 de mii de euro despăgubire.

Pentru a vă face această poliţă aveti nevoie doar de buletin şi puteţi merge la oricare dintre firmele de asigurări care fac parte din reţeaua PAID.

Iată aici lista asiguratorilor autorizaţi: ABC asigurări, Ardaf, Astra asigurari, Carpatica asigurari, Certasig , City insurance, Platinum asigurări, Credit Europ asigurări, Euroins, Generali asigurări, Grawe , Groupama, Uniqua.

Citeşte şi:

Termenul de asigurare a locuințelor, prelungit până la 5 august. Amenzile, după alegerile din 2012

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel