EXCLUSIV  Dimitrescu, Director General CN Aeroporturi București, PRIMUL PAS spre normalitate: Ce-i așteaptă pe pasageri

Florin Dimitrescu, Director General CN Aeroporturi București, a vorbit despre un prim pas spre normalitate în contextul pandemiei, făcând precizări importante despre investițiile realizate în această perioadă. 

„Luni, am avut un eveniment extrem de important, un prim pas spre o normalitate în ceea ce privește accesibilitatea către aeroport. A fost o inaugurare a lucrărilor pentru calea ferată către terminalul Aeroportului Otopeni. Pe lângă aceste investiții făcute de către Ministerul Transporturilor, pe care le salutăm, avem și noi în cadrul aeroportului mai multe proiecte, unele au fost deja finalizate, pentru o experiență mult mai bună a pasagerilor, siguranța zborurilor și o îmbunătățire a ceea ce înseamnă infrastructura”, a precizat Florin Dimitrescu, Director General CN Aeroporturi București.

„În lunile ianuarie și februarie, am avut o creștere comparativ cu anul 2019. Odată cu pandemia însă, am avut trei luni de aproape închidere totală. Am reușit să deblocăm niște proiecte și să le și finalizăm.

Am demarat, în iunie, lucrările la una dintre piste. Am reușit să ne menținem un calendar de investiții extrem de important și să încercăm să dăm un sentiment de normalitate pasagerilor care sosesc sau pleacă de pe aeroportul nostru”, a explicat Florin Dimitrescu.

Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii „Upgrade Romania – PLANUL DE REPORNIRE A ECONOMIEI LA 6 LUNI DE CRIZĂ PANDEMICĂ“, eveniment organizat, marți, 22 septembrie, de trustul de presă DC Media Group, din care fac DCNews TV, DCNews, DCMedical, DCBusiness, StiriDiaspora şi DefenseRomania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel