Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iași au trimis în judecată doi traficanți, acuzați că au cumpărat canabis din Canada, drogurile fiind plătite cu moneda virtuală Bitcoin și aduse în România prin intermediul serviciilor poștale internaționale, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, Alin Bogdan Vintilă și Adrian Neamțu vor fi judecați de Tribunalul Iași pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată, introducere în țară, fără drept, de droguri de risc, precum și deținerea, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu.
Procurorii susțin că, în perioada octombrie — decembrie 2015, Alin Bogdan Vintilă, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a procurat prin intermediul unui site din Canada (cunoscut în mediul infracțional ca DARKNET, SILK ROAD) cantitatea totală de 1.200 grame canabis, drogurile fiind achitate prin sistemul de plată electronic Bitcoin.
Ulterior, drogurile au fost aduse în România în patru colete, prin intermediul serviciilor poștale internaționale.
Anchetatorii au mai reținut că, în perioada octombrie 2015 — ianuarie 2016, Alin Vintilă a deținut pentru consum propriu și totodată a comercializat drogurile mai multor consumatori de pe raza municipiului Iași.
Cel de-al doilea traficant, Adrian Neamțu, este acuzat că, în cursul lunii ianuarie 2016, l-a instigat pe Alin Vintilă să procure cantitatea de 1.000 grame canabis prin intermediul unui site din Canada, drogurile fiind introduse în țară în două colete.
Primul colet, cu 448 grame canabis, a făcut obiectul unei livrări supravegheate efectuate de autoritățile judiciare din Germania împreună cu autoritățile judiciare române, în timp ce al doilea colet, cu 490,2 grame canabis, a fost introdus în țară din Cehia avându-l ca destinatar pe Adrian Neamțu.
De asemenea, în perioada octombrie 2014 — ianuarie 2016, Adrian Neamțu a deținut, fără drept, în vederea comercializării pe piața ilicită din municipiul Iași cantitatea de 280 grame canabis, din care cantitatea de 171,3 grame de canabis a fost găsită și ridicată la data de 21 ianuarie 2016 cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu