Un bărbat cercetat pentru trafic internațional de droguri a fost arestat preventiv în urma unei acțiuni coordonate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la percheziția efectuată la domiciliul suspectului fiind găsite 32 de kilograme de canabis și mai multe arme.
Dragoș Bănică a fost reținut de procurori pentru trafic intern de droguri de risc, două acte materiale comise în zilele de 20 și 26 februarie 2016, precum și pentru trafic internațional de droguri de risc, faptă comisă pe 26 februarie, potrivit unui comunicat al DIICOT transmis vineri AGERPRES.
"În cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a achiziționat drogurile de risc din Olanda, fiind introduse în România prin intermediul unei firme de coletărie și ulterior distribuite atât în București cât și în mai multe județe", se precizează în comunicat.
La percheziția domiciliară, anchetatorii au găsit și au ridicat pentru cercetări 32 de kilograme de canabis, 12 grindere (dispozitive pentru mărunțirea canabisului — n.r.), patru pistoale, o pușcă cu aer comprimat, 21 de cartușe, șapte perechi de cătușe, 3.000 de euro și 1.700 de lei.
Dragoș Bănică a fost prezentat joi la Tribunalul București, instanța dispunând arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea DIICOT a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu