DIICOT, reţea de traficanți de țigări, destructurată

Mihai Ciobanu / 19 iun 2018 / 09:01 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat un număr de 18 percheziţii domiciliare şi la o serie de locaţii aflate pe raza judeţelor Galaţi, Călăraşi, Ilfov, Prahova şi a municipiului Bucureşti, utilizate în scop infracţional.

La data de 17.06.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat un număr de 18 percheziţii domiciliare şi la o serie de locaţii aflate pe raza judeţelor Galaţi, Călăraşi, Ilfov, Prahova şi a municipiului Bucureşti, utilizate în scop infracţional. Acţiunea a vizat destructurarea a două grupări de criminalitate organizată ce au acţionat în perioada 2017 – 2018 în scopul comiterii infracţiunii de contrabandă şi a infracţiunii de  desfăşurare, fără autorizare, a activităţilor specifice culegerii de informaţii supuse autorizării în condiţiile Legii nr. 51/1991, informează DIICOT.

În urma investigaţiilor a rezultat faptul că în perioada susmenţionată au acţionat, pe teritoriul naţional două grupuri infracţionale organizate care au avut ca principal obiectiv obţinerea de importante beneficii materiale prin introducerea în România din Republica Moldova şi Ucraina, în mod fraudulos, a unor importante cantităţi de ţigări.

Cum acţiona gruparea

În vederea derulării activităţilor infracţionale membrii unuia dintre cele două grupuri infracţionale au desfăşurat fără autorizaţie activităţi specifice culegerii de informaţii supuse autorizării în sensul că au procurat şi deţinut echipamente hardware şi software pe care le-au utilizat la urmărirea şi obţinerea de informaţii prin dispozitive tip GPS, instalate pe autovehiculele, în scopul de a sustrage cantităţi de ţigări de provenienţă Republica Moldova sau Ucraina transportate sau depozitate din mijloacele de transport sau locaţiile utilizate de alte persoane implicate în activităţi de contrabandă.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost găsite şi ridicate peste 25.500 de pachete de ţigări de contrabandă, mijloace de transport utilizate pentru transportul şi depozitarea acestora.Totodată a fost găsită şi ridicată o instalaţie de producţie de ţigarete, o instalaţie de ambalare a ţigaretelor şi o instalaţie de finisare a pachetelor, tutun vrac şi materiale pentru confeţionarea ţigaretelor (tuburi, filtre, folii, pachete tipărite şi neformate, elemente de ambalare a ţigărilor, etc.), toate acestea aflându-se într-o hală, special procurată şi amenajată, amplasată pe raza judeţului Călăraşi.

8 suspecţi au fost reţinuţi

În cursul cercetărilor a fost identificat şi ridicat un echipament hardware utilizat pentru activitatea specifică culegerii de informaţii supuse autorizării. S-a dispus reţinerea unui număr de 8 inculpaţi faţă de care s-a formulat propunerea de arestare preventivă alţi 2 inculpaţi fiind cercetaţi sub control judiciar.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi. Acţiunea a fost organizată şi cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

Vezi şi:Accident mortal pe DN7. Trafic îngreunat

 

 

 



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26