DIICOT cere arestarea unui deputat

DIICOT a cerut în instanţă arestarea preventivă a fostului deputat William Brînză, cercetat într-un dosar de evaziune fiscală, însă judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au respins solicitarea procurorilor.

Decizia nu este definitivă, iar DIICOT a anunţat că face contestaţie. Iniţial, procurorii l-au pus sub acuzare pe William Brînză, în mai 2015, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, în cazul acestuia fiind dispusă atunci măsura controlului judiciar.

Ulterior, DIICOT a cerut în instanţă înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestului preventiv, după ce lui William Brînză i s-au adus noi acuzaţii. Fostul deputat este acuzat că, în calitate de administrator a două societăţi comerciale, ar fi înregistrat mai multe facturi fictive privind achiziţii de servicii de consultanţă, prejudiciul fiind de aproximativ un milion de euro. Dosarul a fost deschis în decembrie 2014 de procurorii DIICOT, la acea vreme fiind efectuate mai multe percheziţii, inclusiv la sediul Ministerului Fondurilor Europene. În dosar a fost audiată atunci şi mama lui William Brînză, existând informaţii că pe numele ei ar fi fost înfiinţată o firmă care înregistra operaţiuni fictive privind achiziţia de carne.

Ancheta viza destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală şi spălare de bani, prin folosirea de firme fantomă pentru prestări servicii fictive şi livrări de mărfuri, în special produse din carne. De asemenea, gruparea folosea documente ori declaraţii false pentru a obţine fonduri europene nerambursabile. Anchetatorii susţineau că, în perioada 2010 - 2014, pe teritoriul României (zona Bucureşti - Ilfov şi Moldova) a acţionat o grupare ce funcţiona pe mai multe paliere, cu structură piramidală. La această grupare au aderat mai multe persoane, din medii diferite, care s-au specializat, fiecare având atribuţii clar determinate.

Gruparea a creat şi utilizat societăţi comerciale în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, societăţi care erau trecute pe numele unor persoane modeste material şi cu un nivel minim de educaţie, în special din zonele rurale din Moldova şi din Republica Moldova, manipulabile, dar controlate în fapt de membrii grupării. Prin intermediul acestor firme, au fost săvârşite infracţiuni de evaziune fiscală, prin efectuarea de livrări fictive de bunuri şi servicii către societăţi comerciale controlate de diverse structuri infracţionale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel