DIICOT: Avocat în Baroul București, REȚINUT pentru 24 de ore

DIICOT
DIICOT

Doi bărbați, dintre care unul avocat în Baroul București, au fost reținuți pentru 24 de ore pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și favorizarea, respectiv instigare la favorizarea făptuitorului, informează DIICOT.

"La data de 11 august procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism — Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioada de 24 de ore a inculpaților Coltuc Marius Vicențiu pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și Olteanu Mihai Adrian, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la favorizarea făptuitorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată", se arată într-un comunicat de presă remis sâmbătă AGERPRES de DIICOT.

Potrivit sursei citate, în acest caz există suspiciunea rezonabilă că în perioada aprilie — mai, Olteanu, împreună cu o altă persoană interesată, "care la aceea dată avea cunoștință de arestarea unui inculpat cercetat de către DIICOT și probabilitatea ca acesta să declare ceva și cu privire la alte persoane implicate în activitatea infracțională, l-au contactat pe Marius Coltuc — avocat în cadrul Baroului București — solicitându-i acestuia să încerce să vorbească cu inculpatul arestat și să se intereseze la acesta și la instanță de stadiul și obiectul dosarului în care acesta era cercetat, respectiv persoanele vizate, inclusiv existența sau nu a unor declarații cu privire la persoana interesată".

"Din actele de cercetare penală efectuate în cauză a rezultat că inculpatul Coltuc Marius Vicențiu a efectuat cele solicitate, procedând la falsificarea prin contrafacerea scrierii, subscrierii și atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului a mai multor înscrisuri sub semnătură privată, respectiv contract de asistență juridică, act adițional la acesta, precum și două împuterniciri avocațiale aferente, prin care a arătat în mod nereal calitatea de avocat ales în cauza instrumentată de către DIICOT, obținând și furnizând date și informații persoanei interesate. În cursul zilei de sâmbătă inculpații urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile", precizează DIICOT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel