EXCLUSIV  DIETĂ de octombrie. Cori Grămescu, REȚETĂ foarte simplă. Ce să mănânci acum ca să slăbești. E cea mai bună perioadă!

foto pixabay/ DIETĂ octombrie. Cori Grămescu, rețetă
foto pixabay/ DIETĂ octombrie. Cori Grămescu, rețetă

Nutriționistul Cori Grămescu a dezvăluit ce ar trebui să mănânci ca să slăbești, în această perioadă de toamnă, pe care o consideră foarte potrivită pentru dietă.

Cori Grămescu, nutriționist, antrenor de fitness și life coach, a declarat, în cadrul interviului acordat pentru Spectacola.ro, că ”este una dintre perioadele în care am beneficia foarte tare de schimbările de sezon și, pe de altă parte, bogăția de legume, fructe, ingrediente naturale foarte gustoase din această perioadă ar face ca orice dietă am ține, să fie mult mai ușor de ținut, pentru că sunt mai gustoase produsele, pur și simplu”. 

”E păcat că motivația e în cădere liberă, în perioada asta. Pentru cei care se țin de treabă am o rețetă foarte simplă de ingrediente pe care trebuie să le mâncăm într-o zi, ca să slăbim” a spus Cori Grămescu. 

”Avem nevoie de următoarele: o să încep cu cea mai mare cantitate de produse pe care trebuie să le mâncăm într-o zi, respectiv legumele, pentru a ne asigura necesarul de nutrienți, fibre și carbohidrați, avem nevoie de 700 până la 1000 de grame de legume pe zi, legume variate, neintroducând în discuție cartoful. Apoi avem nevoie de fructe, care ne ajută să potolim pofta de dulce, între 200 și 300 de grame de fructe pe zi. Ne asigură suficiente glucide simple, cât să ne potolim pofta de dulce, dar ne ajută și să avem un tranzit digestiv bun, suficiente vitamine în alimentația noastră. Următorul punct important se referă la proteine, pentru că, mai ales în perioada de slăbire, trebuie să fim foarte atenți să acoperim acel minim necesar proteic de 0,8 grame de proteine per kilogram. În slăbire, se recomandă să ridicăm nivelul chiar la 1,2 grame de proteine/kg corp, ceea ce înseamnă că am avea nevoie de 250 până la 350 de grame de pește sau carne sau lactate mai dense, cum este brânza telemea. Acesta este necesarul pe zi ca mușchii și pielea să nu aibă de suferit în procesul de slăbire și, totodată, proteinele ne țin de foame, ne dau energie sustenabilă în timp și ne ajută să trecem mai ușor prin dietă. Micul dejun se recomandă a fi tot de natură proteică, și aici enumăr iaurtul acela dens, grecesc, brânzica proaspătă de vaci, ouăle, proteinele vegetale. E foarte important să avem și o cantitate mică de glucide simple, precum pâine, orez, paste, cartofi. Recomand clientelor mele să aibă undeva la 50-70 grame de cereale integrale sau pâine cu maia pe zi, în așa fel încât să nu resimtă senzația de foame agresivă. La prânz, putem înlocui pâinea cu o cantitate moderată de cartofi, să zicem cam 120-150 de grame de cartofi. Avem nevoie și de grăsimi sănătoase, naturale, iar cea mai bună sursă o reprezintă nucile și semințele crude.” a mai spus Cori Grămescu, în cadrul emisiunii. 

În același timp, a precizat că suplimentarea cu OMEGA-3 în alimentație are efecte comparabile cu medicația anti-colesterol. 

Vezi și: EXCLUSIV  DIETA de toamnă, marele avantaj. Cori Grămescu: ”E vremea lor acum!”. Lista alimentelor care întăresc IMUNITATEA, dar și psihicul

Vezi emisiunea cu nutriționistul Cori Grămescu: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel