EXCLUSIV  Dide, despre legalizarea consumului de marijuana în România: Nu cerem să omorâm pe cineva la noi în casă, vrem doar să cultivăm o plantă

Cristian Mihai Dide spune că proiectul poate fi implementat în cel puțin 6 ani
Cristian Mihai Dide spune că proiectul poate fi implementat în cel puțin 6 ani

Activistul civic Cristian Mihai Dide a anunțat un eveniment marca „Legalizăm.ro” în Piața Constituției și a vorbit despre stadiul proiectului de legalizare a consumului de marijuana în România.

„Din punctul nostru de vedere, toate stau foarte prost. Aceasta este părerea oricui nu reprezintă statul, adică cetățenii, fie că sunt antreprenori, consumatori, cultivatori. Stăm destul de prost. Unul dintre motive este că legislația europeană se tot schimbă în bine și se relaxează, dar România se mișcă foarte greu să ratifice modificările europene”, a transmis Cristian Dide, EXCLUSIV pentru DC NEWS.

Activistul a explicat că Organizația Națiunilor Unite, la recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății, a „retrogradat” canabisul de pe lista drogurilor de risc, Anexa 4, introducându-le în Anexa 1 a Convenției asupra stupefiantelor.

Deocamdată, noua legislatură nu a ajutat proiectului

„Deocamdată am lăsat Parlamentul să se așeze, activitatea Parlamentului nu a început. Noi acum discutăm cu diverși parlamentari și am început să lucrăm la expuneri de motive pentru modificarea legilor în sensul pe care-l dorim. De exemplu, ne dorim ca concentrația de 0,3% de THC din produse sau plante să nu mai fie considerată drog. Avem o adresă de la Institutul de Biodiversitate al României unde ne spune că concentrația de 0,3% nu are efecte psihoactive, deci nu te poți droga cu cânepă. Noi vrem să se legitimeze acest lucru”, a continuat activistul Cristian Dide.

Site-ul „Legalizăm.ro”, proiectat diseară pe Palatul Parlamentului

„Evenimentul din această seară este o acțiune de mobilizare, vrem să convingem susținătorii și semnatarii petiției noastre să fie mai implicați. Noi lor ne adresăm în momentul de față, vrem să treacă peste această frică cum că dacă sunt consumatori, imediat riscă pușcăria. Pușcăria o riști doar dacă ești prins cu marijuana asupra ta, nu și dacă ai consumat în trecut.

Noi dorim libertatea de a beneficia de propria persoană și de viață privată. În viața privată, nu trebuie tot timpul să intervină statul atât timp cât nu încalci drepturile unui alt cetățean. Nu cerem să omorâm pe cineva la noi în casă, vrem doar să cultivăm o plantă și să beneficiem de propria noastră persoană. Semnatarii trebuie să înțeleagă că este libertatea lor fundamentală de a cere aceste lucruri și în România”, a încheiat el, explicând că șase ani este termenul cel mai optimist pentru realizarea planului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel