EXCLUSIV  Diaspora din Spania, una consolidată. Laura Dragomir, Casa Română de Cultură Getafe – Spania: „Vocea românilor trebuie captată” - VIDEO

foto Stiri Diaspora
foto Stiri Diaspora

Laura Cătălina Dragomir, Purtător de cuvânt al Casei Române de Cultură Getafe - Spania, a participat la dezbaterea „Bogățiile României din Diaspora!", organizata de DC Media Group, unde a vorbit despre cum putem exploata bogățiile culturale ale României.

Laura Cătălina Dragomir este de părere că vocea românilor din Spania trebuie captată, în contextul în care diaspora din această țară este una bine consolidată.

„Azi realizăm o analiză distanțată. Diaspora din Spania e una consolidată, bine trecută de 25 de ani trăiți aici. Altfel se sedimentează emoțiile, altfel se filtrează informațiile. Diaspora e o construcție cu care România s-a cunoscut din mers, iar organizarea acesteia a scăpat de sub o presupusă unitate impusă. A avut avantajul că nu a trebuit să participe la federalizare. Mai încolo de contactul cu o limbă și o cultură nouă, șocul diasporenilor a fost produs de integrarea pe piața muncii, care s-a tradus printr-o evidenta retrogradare pe scara socială.

A existat o etapa a vieții diasporei în care, înaintea faptelor demonstrabile, prima lipsa de prestigiu informativ.

Aș spune ca în 2023, românii din Spania se află în plină fază operativă a emigrării. S-au constituit numeroase asociații culturale, care își organizează propriile evenimente, participă la altele inițiate de partea spaniolă.

Pentru a identifica și promova obiectivele culturale românești e nevoie de surse primare de informație. E nevoie să captăm vocea românilor din Peninsulă, dar și cea a cetățenilor spanioli care ne simpatizează țara și care ne ajută să stabilim cu populația majoritară.

Trebuie să spunem că diaspora românească este una dintre cele mai mari și ne dorim să se transforme în una dintre cele mai active comunității din lume. Joacă un rol esențial în promovarea și menținerea culturii române în străinătate”, a spus Laura Cătălina Dragomir, Purtător de cuvânt al Casei Române de Cultură Getafe – Spania.

Dezbaterea „Bogățiile României din Diaspora” a vizat cele mai mari comunități de români din Diaspora, dar și țările unde există obiective de cultură importante și care au nevoie să fie cunoscute și sprijinite financiar sau logistic.

Urmărește toată dezbaterea DC Media Group:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel