EXCLUSIV  Diaconescu: România a îndeplinit doar trei obiective din PNRR

Sursă foto: Facebook Guvernul României
Sursă foto: Facebook Guvernul României

Cristian Diaconescu a fost invitat la DC News, unde a vorbit despre rolul pe care Guvernul Nicolae Ciucă îl are în implementarea PNRR-ului.

Invitat la DC News, Cristian Diaconescu, președinte al Partidului Mișcarea Populară, a fost întrebat de Bogdan Chirieac despre încrederea pe care i-o acordă Guvernului Nicolae Ciucă:

„Cred că Guvernul Ciucă trebuie să-și asume, prin orice mijloace, un proiect pragmatic, un proiect care într-adevăr să fie funcțional, pentru că altfel pierdem miliarde. Acest Plan Național de Redresare și Reziliență este singurul program de guvernare. În acest moment, până la finalul lui decembrie, trebuia să terminăm 20 de obligații pe care ni le-am asumat. Dintre ele, au complinit 3.“, a precizat Cristian Diaconescu.

„Deci, din 20 de obligații din PNRR au îndeplinit doar trei?“, a întrebat Bogdan Chirieac.

„Da, trei. Din cele care se termină în 2 săptămâni, pentru că urmează altele în următoarele șase luni. Nu, nu vom pierde acum banii, dar la sfârșit, în mai iunie, se face raportul de evaluare. Am încredere în domnul Ciucă, îl cunosc personal și sper, îmi doresc să se impună și încrederea învestită în domnia sa să se transforme într-un proiect pragmatic“, a mai spus Cristian Diaconescu.

Youtube video image

Adevărata PROVOCARE pentru România, din PNRR. Adina Vălean: Sunt foarte mulți bani și foarte multe proiecte pe masă

Adina Vălean, comisar european, a explicat, pentru DCNews, care e șansa României, din PNRR. 

”Acum există un plan foarte bun, acest Plan Național pentru Redresare și Reziliență, știm exact ce avem de făcut și până când. (...) Cred că principala provocare pe care o avem noi este aceea de a pune pe roate proiectele, adică capacitatea administrativă, de la scrierea caietelor de sarcini până la licitații și managementul proiectelor. Sunt foarte mulți bani și foarte multe proiecte pe masă. Aici trebuie să accelerăm, cred eu.

Comisia Europeană a propus României un grup de lucru de sprijin pentru absorbția fondurilor europene și realizarea proiectelor de infrastructură în domeniul transporturilor, acest task force continuă să funcționeze, a ajutat mult în proiectarea și în designul PNRR, pe proiecte. De asemenea, suntem într-o legătură foarte bună, o colaborare permanentă cu Ministerul Transporturilor din România pentru planurile de infrastructură, apropo de rețeaua trans-europeană de transport, pentru o potențială cale ferată de mare viteză pentru pasageri în România. (...) Un astfel de proiect ar putea fi fezabil până în 2040.” a spus Adina Vălean, comisar european pe Transporturi, în cadrul dezbaterii organizate de DCNews și DCNewsTv (citește continuarea AICI). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel