DGPMB: Cele şase persoane arestate preventiv în cazul omorului din Piaţa Constituţiei rămân în arest

Instanţa a respins, luni, contestaţiile formulate de primele şase persoane arestate preventiv în cazul privind omorul comis în seara de 29 septembrie în Piaţa Constituţiei, anunţă biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Cele şase persoane care au fost reţinute în cazul de omor din noaptea de 29 septembrie din zona Pieţei Constituţiei din municipiul Bucureşti au fost prezentate Tribunalului Bucureşti, judecătorii dispunând, pe 5 octombrie, arestarea preventivă a acestora. Un număr de 21 de percheziţii domiciliare au avut loc, pe 4 octombrie, în Bucureşti, pentru depistarea bărbatului care este suspectat de uciderea unei persoane în Piaţa Constituţiei.

'În dimineaţa zilei de 4 octombrie, în baza autorizaţiilor emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, au fost puse în aplicare 21 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti. După efectuarea percheziţiilor domiciliare menţionate, urmează a fi efectuate audieri la sediul Poliţiei Capitalei de către procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Omoruri, cu privire la faptele care fac obiectul cauzei', a informat un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, transmis AGERPRES.

Pe 29 septembrie, în jurul orei 22,30, prin apel la 112 a fost sesizat un conflict între mai multe persoane în Piaţa Constituţiei. În urma conflictului, un bărbat a fost rănit şi, în pofida ajutorului medical de urgenţă, s-a constatat decesul. Un alt bărbat a suferit un traumatism la cap şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior fiind condus la audieri. În perimetrul cercetat a fost găsit şi ridicat un tub cartuş, cel mai posibil cu gaz, un încărcător gol, posibil pentru acelaşi tip de pistol cu gaze şi obiecte contondente, au precizat poliţiştii, informează Agerpres. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy