DGASPC sector 2: Cei doi minori abuzaţi sexual de un bărbat beneficiază de măsură de protecţie socială

Cei doi minori instituţionalizaţi care ar fi fost abuzaţi sexual de un bărbat din Călăraşi beneficiază de măsură de protecţie socială.

'În cadrul DGASPC sector 2, cei doi minori beneficiază de măsură de protecţie socială, unul, în vârstă de 16 ani, la o familie de plasament, iar cel de-al doilea, în vârstă de 13 ani, într-un centru din cadrul direcţiei. Măsura de protecţie socială a acestor copii s-a realizat în baza evaluării efectuate de către specialişti în domeniul asistenţei sociale, psihologiei şi ştiinţelor juridice', potrivit unui comunicat al DGASPC sector 2.

Pentru fiecare copil s-a întocmit un plan individualizat de protecţie care prevede toate aspectele care privesc dezvoltarea personalităţii lor: asistenţă educaţională, psihologică, medicală şi juridică. Problemele identificate de specialiştii DGASPC Sector 2 în cazul celor doi copii care au părăsit familia, respectiv centrul sunt în principal de ordin psihologic şi vizează structurarea deficitară a relaţiei de ataşament pe fondul traumei de abandon, precum şi tendinţa de aderare la grupuri marginale din comunitate, informează sursa citată. 'De îndată ce s-a constatat părăsirea centrului de către minori, reprezentanţii DGASPC sector 2 au sesizat organele de cercetare penală pentru a dispune măsurile ce se impun conform competenţelor.

În urma sesizărilor DGASPC sector 2 şi a cercetărilor întreprinse de către Poliţie, s-a constatat faptul că cei doi minori se aflau la domiciliul unei persoane de sex masculin din judeţul Călăraşi. În prezent, minorul în vârstă de 16 ani a fost reintegrat în familia de plasament, iar cel în vârstă de 13 ani a fost preluat de la DGASPC Călăraşi de către psihologul şi asistentul social al DGASPC sector 2', relevă comunicatul.

Potrivit acestuia, DGASPC Sector 2 va realiza o evaluare detaliată a situaţiei acestora, cu accent pe nevoile de asistenţă psihologică, în contextul traumei suferite şi a impactului pe care aceasta îl poate avea asupra dezvoltării personalităţii copiilor. Totodată, analiza specialiştilor din cadrul serviciilor de specialitate va urmări reevaluarea nevoilor acestora şi identificarea unor soluţii în conformitate cu interesul superior al acestora, se mai arată în comunicat. Cei doi minori instituţionalizaţi au fost găsiţi în imobile aparţinând unui bărbat de 52 de ani din judeţul Călăraşi.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi informa sâmbătă că bărbatul din localitatea Fundeni Frunzăreşti, depistat pe 25 octombrie, este principalul suspect în cazul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa. 'În fapt, pe baza informaţiilor colegilor din cadrul Poliţiei Capitalei, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi au identificat în locuinţa suspectului un minor şi la o adresă din Bucureşti un alt minor, ambii instituţionalizaţi, despre care, din primele verificări, există indicii că ar fi victime ale celui în cauză', preciza sursa citată, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel