Dezvaluire: În elicopterul NATO prăbuşit în Afganistan s-ar fi aflat 20 dintre cei 31 de puşcaşi marini ai echipei care l-a omorât pe bin Laden

eli
eli

Treizeci şi unu de membri ai forţelor speciale americane au murit în urma prăbuşirii elicopterului NATO în Afganistan, care a fost doborât de talibani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, au anunţat autorităţile afgane, citate de AFP.

Peste 20 dintre membrii unităţii de elită Navy Seal care l-a ucis pe liderul al-Qaida Osama ben Laden ar figura printre cei 31 de militari americani morţi în Afganistan, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după doborârea elicopterului lor de către talibani, relatează Sky News.

Autorităţile afgane au anunţat că 31 de militari americani şi şapte soldaţi afgani au murit în atacul talibanilor asupra elicopterului de tip Chinook, cel mai sângeros asupra trupelor străine de la începutul războiului din Afganistan în 2001.

Membrii Seal Team Six erau transportaţi cu elicopterul de un echipaj al Regimentului 160 de Operaţiuni Speciale al Aviaţiei, potrivit unor oficiali americani.

Potrivit unor surse, din echipă făceau parte 22 de membri ai forţelor de elită Seal, trei controlori de trafic ai Forţelor Aeriene, şapte militari din cadrul Armatei afgane, un câine şi îndrumătorul lui, un translator civil şi echipajul elicopterului.

Seal Team Six este o unitate de elită secretă, cunoscută în special pentru uciderea liderului al-Qaida, Osama bIn Laden, în mai 2011.

Citește și:

38 de militari, dintre care 31 americani, au murit într-un accident de elicopter în Afganistan

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel