Dezastru: Un atac împotriva unei centrale nucleare, "înainte de cinci ani"

Preluarea controlului asupra unei centrale nucleare de către o mișcare jihadistă ar putea deveni realitate "înainte de cinci ani", a admis coordonatorul Uniunii Europene pentru combaterea terorismului, Gilles de Kerchove.

"Nu aș fi surprins ca, înainte de cinci ani, să existe încercări de a utiliza Internetul pentru atentate", inclusiv prin preluarea controlului "centrului de gestionare a unei centrale nucleare, a unui centru de control aerian sau al căilor ferate", a estimat el, într-un interviu pentru cotidianul La Libre Belgique.

"La un moment dat, va fi un tip" în cadrul grupării jihadiste Statul Islamic "cu doctorat în tehnologie și informație care va fi capabil să intre în sistem", a estimat el.

Miniaturizarea explozibililor, dar de asemenea cunoștințe avansate ale combatanților Statului Islamic în biotehnologie constituie amenințări reale pentru viitor, a avertizat responsabilul european, în opinia căruia ne-am putea trezi la un moment dat cu situația când un virus este dezvoltat "în bucătăria mamei".

[citeste si]

Cu toatea acestea, Kerchove a estimat că Departamentul belgian al Apărării este "destul de bun" în materie de securitate cibernetică.

"Ei (belgienii) nu au, desigur, capacitățile de reacție ale francezilor, englezilor sau americanilor, dar în caz de atac cred că Departamentul Apărării este destul de bun", a mai spus el, precizând totuși că nu știe dacă "guvernul belgian" este "capabil să anticipeze și să rezolve atacuri majore".

Mass-media belgiene și internaționale au relatat vineri că o celulă teroristă bruxelleză responsabilă de atentatele de marți ar fi avut în intenție un atac cu o armă de război pe străzile Bruxellesului, de tipul atacurilor de la 13 noiembrie de la Paris, și fabricarea unei "bombe murdare" radioactive. Aceste concluzii rezultă după ce s-a aflat că cei doi frați El Bakraoui, atentatori sinucigași, au efectuat o supraveghere video asupra unui "expert nuclear" belgian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel