VIDEO Dezastru ecologic. Peste 30 de vagoane cu petrol, răsturnate într-un râu

Deraierea unui tren cu cisterne a făcut ca mii de tone de petrol să se verse într-un râu din Statele Unite.

Treizeci și trei de vagoane de marfă care transportau țiței au deraiat viner, forțând evacuarea unor locuitori din nord-vestul statului Iowa, oraşul Doon. Uleiul s-a scurs pe tot parcursul zilei în râul Rock, umflat de ploaie, deși eforturile de curățare s-au desfășurat până seara tărziu.

Trenul venea din Alberta, Canada. Andy Williams, purtătorul de cuvânt al BNSF Railway Co. a declarat că garnitura a sărit de pe şine vineri dimineaţa, ora 4.30, si că nu au existat răniţi.

VIDEO - Sioux County Sheriff

Cauza accidentului pare să fi fost viitura de pe râul Little Rock care a târât în vâltori aproximativ 30 de maşini care au lovit terasamentul de cale ferată, relatează ksfy.com.

Uleiul vărsat a lăsat un miros puternic în cea mai mare parte a zonei. Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor a declarat că nu a fost lansată încă o investigaţie dar situaţia este monitorizată, iar uleiul a început a fi strâns.

Potrivit Institutului Național de Sănătate, riscurile pentru sănătatea umană pot include iritarea ochilor, pielii și a sistemului respirator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2023 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0