EXCLUSIV  Detectiv criminalist, detalii despre uciderea fiului colonelului SRI. Profilul criminalului

Sabin Șerban abia împlinise 18 ani în 8 noiembrie. În 11 noiembrie a fost ucis. Plecase spre liceu, dar ceva l-a întors din drum și a mers acasă. Tatăl său l-a găsit într-o baltă de sânge, pe hol, cu un cuțit în el. 

O singură lovitură i-a luat viața lui Sabin Șerban. Tânărul avea un cuţit înfipt în spate, zona omoplatului, în întregime. Cuţitul, de 14 centimetri lungime și 3 lățime, a fost înfipt cu pu­tere în omoplatul drept. Vârful cuțitului a ieșit prin piept în partea opusă. Cuţitul i-a secţionat tânărului un plămân şi aorta. Potrivit anchetatorilor, tânărul a murit în jurul orei 12. Tatăl băiatului este colonelul SRI Gheorghe Şerban, iar mama sa lucrează la Vama Sculeni. O altă informație importantă este că Sabin practica de patru ani karate, dar pe corpul său nu au fost găsite urme de autoapărare. Cazul este unul șocant cu atât mai mult cu cât vorbim despre un adolescent, un copil.

DCNews l-a contactat pe celebrul detectiv criminalist Mihai Untaru, comisar şef în rezervă, datorită experienței sale. Criminalul ar fi un profesionist foarte apropiat băiatului, cu o putere de convingere mare, care a lovit cu ură, o singură dată, sec, a venit cu intenția de a ucide, știind că băiatul nu a mai mers la școală. 

Iată principalele observații ale detectivului: 

- lovitura a fost dată sec, a fost un singură și nu pare a fi un novice, a fost dată cu ură, probabil că a fost surprins de lovitură. 

- autorul e probabil un personaj foarte apropiat băiatului de vreme ce a pătruns în casă, să nu uităm că era fiul unui colonel SRI și al unei mame care lucrează la poliția de frontieră. Din punctul acesta de vedere, copiii de cadre sunt educați să nu aducă în casă oameni despre care nu au prea multe informații. 

- mi-a atras atenția pasiunea lui pentru Poker, de pe profilul său de Facebook. Pokerul implică relații de amiciție la un alt nivel, creează spații de legătură interumane foarte interesante, care pot avea și urmări nefaste. 

- informațiile care transpiră din zona de cercetare sunt foarte puține, ceea ce arată că au o siguranță în cercetare și asta este bine, e un lucru pozitiv, pentru că atunci când nu ai multe date și ai o mie de ipoteze, încerci să arunci tot ce ai în speranța de a veni spre tine genul de informații care să te ajute. De data asta, ei oferă foarte puține informații. Probabil procurorul de caz și echipa de cercetare au o direcție de cercetare bine stabilită, au elemente de identificare

- personajul respectiv (n.r. autorul crimei) trebuie să aibă putere de convingere și o relație foarte bună cu el (n.r. Sabin) ca să-l determine să nu se ducă la școală și să vină acasă. 

- toți au spus că Sabin era un tip împăciutor, nu era agresiv, puștiul a provocat o stare de ură cuiva, fie în spațiul pasional- relația cu vreo fată, fie din cauza condiției materiale foarte bune, cei din jurul lui pot dezvolta asemenea pasiuni nefaste. 

- ura cu care a lovit, răbdarea cu care a așteptat-  pentru că băiatul a ajuns acasă în jur de ora nouă și a fost ucis în jurul orelor 12-13-14- ne arată că nu vorbim de un amator. Băiatul a stat în casă cu personajul respectiv, probabil a fost surprins de ceea ce i se întâmplă. 

- trebuie văzut în ultimele 2-3 săptămâni de activitate, locurile pe care Sabin le-a frecventat. 

- faptul că au transpirat foarte puține date din anchetă, mă face să cred că au informații reale și că vom avea în curând concluziile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel