Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Despescu, explicații în scandalul Poliție-interlopi: Atunci vom da răspunsuri!

Secretarul de stat Bogdan Despescu a dat explicații după somația publică lansată de Klaus Iohannis. 

Bogdan Despescu a declarat joi, după somația publică lansată de Klaus Iohannis, privind scandalul Poliție-interlopi că „Poliția Română nu a negociat siguranța cetățenilor cu nicio persoană, indiferent de calitatea acestora. Nu s-a negociat nici aplicarea legii, ci s-au impus măsuri de natură să prevină producerea unor evenimente grave”.

Secretarul de stat a precizat că Poliția Română nu fuge de responsabilitate. 

„Venim în fața dumneavoastră cu răspunsuri doar atunci când suntem siguri că explicațiile publice nu vor afecta anchetele pe care le derulăm și care sunt rezultate și în acest moment”, a mai spus Bogdan Despescu. 

Practic, secretarul de stat din MAI, chestorul Bogdan Despescu, a afirmat că doar s-a urmărit „prevenirea unor incidente violente”.

„Evenimentul din București de la începutul lunii august (înmormântarea lui Emi Pian - n.red.) a fost monitorizat de mai multe structuri din cadrul MAI, misiunea noastră a fost de a preveni producerea unor incidente grave. Era pusă în pericol sănătatea persoanelor din municipiul București si existau date și informații că la procesiunea din 9 august erau așteptate să participe 3.000 de paroane. Această situație ar fi dus la răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus. De asemenea, exista riscul să apară incidente violente”, a spus chestorul Despescu în cadrul declarației de presă. 

Înainte de întâlnirea dintre șefii Poliției și clanul Duduianu, au fost organizate mai multe acțiuni care „au arătat implicarea noastră în combaterea inftacționalității. Din păcate, sâmbătă, 8 august, nu am putut continua în același mod activitățile programate, instanța respingând 33 de percheziții, unele dintre acestea urmând a fost organizate în municipiul București. De aceea, am cerut devansarea funeraliilor. Modul în care ne-am desfășurat acțiunea a fost asumat pentru a preveni incidente violente în 9 august. Poliția Română nu a negociat siguranța cetățenilor cu nicio persoană, nu a negociat nici aplicarea legii, ci s-au impus măsuri de natură să prevină producerea unor evenimente grave. Nu fugim de responsabilitate. Venim cu răspunsuri când suntem siguri că explicațiile publice nu afectează anchetele pe care le derulăm”, a precizat Despescu. 

Imaginile ajunse în spațiul public îi arată pe adjunctul Poliției Capitalei, Aurelian Ciocîrlan și șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu, cu unul dintre membrii clanului Duduianu, în fața Bisericii „Sf. Paracheva” din Rahova.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.23
YesMy