Descoperire macabră în plină noapte. Un cadavru a fost găsit în mare - VIDEO

Descoperire macabră în plină noapte. Un cadavru a fost găsit în mare / Captură video Facebook
Descoperire macabră în plină noapte. Un cadavru a fost găsit în mare / Captură video Facebook

Forțele de ordine intervin la această oră după ce în mare a fost văzut plutind un cadavru.

Descoperire macabră pe litoralul românesc. Un cadavru a fost observat plutind pe mare, în apropierea plajei din stațiunea 2 mai, Forțele de ordine intervine la această oră, transmite Realitatea Plus. Deocamdată nu se știe cine este victima sau cum a ajuns înecată în apa mării. Cel mai probabil polițiștii vor deschide o anchetă în acest caz. Salvatorii au reușit să aducă trupul la mal. La fața locului au intervenit pompierii, dar și un echipaj SMURD. Medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul găsit înecat, așa că au constatat decesul.

Turiștii aflați în zonă au fost cei care au sunat la 112 și au anunțat că au observat un cadavru în apă. Oamenii legii urmează să stabilească identitatea bărbatului, dar și cauza morții.

 

Turist, grav rănit după ce a sărit de pe un dig din Eforie Nord

Tot astăzi, un turist în vârstă de 36 de ani a fost grav rănit după ce s-a aruncat de pe un dig din Eforie Nord, transmite Realitatea Plus. 

Salvamarii au reuşit să îl scoată din mare conștient, dar bărbatul a spus că nu își mai simte picioarele. Turistul s-a urcat pe dig și s-a aruncat de acolo, deși a fost operat recent la coloană. Acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Constanța. 

Copii, dispăruți în apele râului Siret

Doi copii au fost căutați în această seară de echipele de intervenție din Galați, după ce un pescar a sunat la 112. Autoritățile se așteaptă ca micuții să fie înecați. 

„Misiune de căutare-salvare pentru 2 copii, posibil înecați în localitatea Braniștea, malul Siretului. Se deplasează o autospecială, echipajul cu barcă și APIC, echipajul SMURD tip C de la Detașamentul de Pompieri Galați și Elicopterul 346. Anunțul la 112 a fost făcut de un pescar, nu au fost dați dispăruți de aparținători.”, a transmis ISU Galați

Pe marginea râului Siret au fost găsite mai multe haine despre care se crede că ar aparține celor doi copii dispăruți.  Imagini din timpul intervenției, puteți vedea AICI. Echipajele de căutare s-au retras, dar căutările vor continua și mâine dimineață.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy