Descoperire Australia. Mumie descoperită într-un sacorfag ce era crezut gol

 Un grup de arheologi a descoperit o mumie în interiorul unui sarcofag egiptean, vechi de 2.500 de ani, care s-a crezut că este gol şi a stat depozitat timp de 150 de ani într-o magazie a Universităţii din Sydney, relatează marţi EFE. 

Sarcofagul aparţinând Muzeului Nicholson a fost realizat pentru preoteasa Mer-Neith-it-es, potrivit hieroglifelor înscrise pe capac, notează postul local de televiziune ABC. 

Primele analize ale unui studiu care ar putea dura mai multe luni arată că rămăşiţele umane găsite în interior aparţin unei persoane adulte. 

Şeful echipei de cercetători, Jamie Fraser, a explicat că mumia nu era intactă, existând indicii de profanare din partea unor persoane în căutare de bijuterii sau de amulete. 

Zone intacte 

Potrivit primele scanări, picioarele şi călcâiele par aproape intacte, în timp ce studiul de îmbinare a oaselor arată că este vorba de un adult de aproximativ 30 de ani, vârstă ce coincide cu cea pe care o avea preoteasa Mer-Neith-it-es când a murit. 

Universitatea din Sydney va construi un nou muzeu pentru a expune sarcofagul alături de alte două aflate în Muzeul Nicholson, precum şi progresele realizate în identificarea mumiei, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel