Descindere la o redacție de știri din Rusia. "Ştim că ei sunt acolo"

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Poliția a descins, astăzi, la sediul site-ului de știri. Ce spun reprezentanții redacției.

Poliţia rusă a descins vineri la sediul site-ul web de opoziţie MBKh Media şi al organizaţiei "Open Russia", ambele având legături cu Mihail Hodorkovski, oligarh în exil şi critic al Kremlinului, au anunţat echipele organizaţiilor vizate, informează AFP, citat[ de Agerpres.

"Forţele de ordine au intrat în localurile MBKh Media din Moscova. Nu ştim în legătură cu ce şi dacă vor exista proceduri de anchetă" precum percheziţii, a anunţat într-un comunicat redacţia site-ului de ştiri.

Poliţişti au descins şi la birourile "Open Russia", care din 2017 face parte dintre organizaţiile străine ce activează în Rusia şi considerate "indezirabile", în conformitate cu o lege controversată, votată în 2015.

"Nu se ştie în continuare motivul"

"Ştim că ei (poliţiştii) sunt acolo, însă nu se ştie în continuare din ce motiv", a subliniat pe MBKh Media directorul organizaţiei, Andrei Popov.

"Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că vrea să discute despre democraţie cu (preşedintele american Joe) Biden. Însă acoliţii lui vor să confişte câteva telefoane... Astea da discuţii despre democraţie", a ironizat pe Twitter Mihail Hodorkovski. Redacţia MBKh Media a mai fost vizată de percheziţii pe 9 iulie şi 9 septembrie 2020, în cadrul unei anchete asupra fostei companii Iukos a lui Hodorkovski şi care data din 2003.

"Open Russia", care şi-a fixat drept obiectiv unirea forţelor proeuropene din Rusia în vederea formării unei opoziţii unificate, a fost la rândul său percheziţionată pe 9 august 2020, în acelaşi caz. În 14 martie, poliţia rusă a arestat în jur de 200 de persoane în timpul unui forum al opoziţiei la Moscova, printre care zeci de deputaţi locali, pe motiv că reuniunea era organizată de "Open Russia".

Această organizaţie a fost fondată în septembrie 2014 de Mihail Hodorkovski, fost oligarh rus ce a condus gigantul petrolier Iukos până în momentul arestării sale, în 2003, şi destructurarea controversată a companiei sale. Hodorkovski a stat zece ani la închisoare, pentru "furt prin escrocherie la scară mare" şi "evaziune fiscală", înainte de a fi graţiat în 2013 de preşedintele rus Vladimir Putin şi a se refugia apoi în Europa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel